“Spaniolul” şi concubina sa au obţinut pedepse mai mici la apel

0
353

Spaniolul şi cei doi doljeni condamnaţi la începutul acestui an de Tribunalul Dolj la pedepse de până la 16 ani de închisoare pentru că au adus în Dolj aproape 26 kilograme de haşiş au beneficiat de mai multă clemenţă din partea judecătorilor Curţii de Apel Craiova. Aceştia au admis apelurile celor trei şi au decis să le reducă pedepsele aplicate de Tribunal.

Curtea de Apel Craiova a admis, joi, apelurile declarate de Viorica Buică, spaniolul Carlos Carrasco Hidalgo şi Ionuţ Bîrnoi împotriva sentinţei pronunţate în luna februarie a acestui a de Tribunalul Dolj. Trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru introducere în ţară şi trafic de droguri de risc, cei trei au fost condamnaţi la momentul respectiv la pedepse consistente. Astfel, Hidalgo a primit 15 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, Viorica Buică a fost condamnată la 16 ani de închisoare, iar Ionuţ Bîrnoi la 11 ani de închisoare, la care se mai adaugă 1 an, pedeapsă la care fusese condamnat de Judecătoria Calafat pentru alte fapte.

În soluţia pronunţată joi, în dosar, Curtea de Apel Craiova i-a redus pedeapsa lui Carlos Carrasco Hidalgo la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, Viorica Buică a primit 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, iar Ionuţ Bîrnoi va avea de executat, în total, 11 ani de închisoare (pedeapsa aceasta incluzând-o şi pe cea de un an primită de la Judecătoria Calafat). Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pot ataca cu recurs decizia Curţii de Apel Craiova, întrucât sentinţa nu este definitivă.

Reamintim că poliţiştii craioveni antidrog din cadrul BCCO Craiova, sprijiniţi de ofiţerii SRI Dolj şi Timiş, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, ştiau că spaniolul şi concubina sa plecaseră din Spania cu un Nissan verde şi se aşteptau să aducă droguri în ţară. Oamenii legii i-au filat pe cei doi concubini, iar pe 2 iunie 2010 aceştia au fost opriţi în Filiaşi, de poliţiştii de la Rutieră şi duşi, cu tot cu maşină, la un service din apropiere. Ascunse în portierele autoturismului, oamenii legii au găsit nu mai puţin de 26 de pachete, bine izolate, învelite în folie, fiecare având în jur de un kilogram, rezultând un total de 25,805 kilograme de haşiş, de bună calitate. Autoturismul şi cei doi ocupanţi, Hidalgo şi Buică, au fost aduşi, pe rând, pentru audieri la sediul Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT. În după-amiaza aceleiaşi zile, în Craiova, a fost reţinut al treilea membru al grupului infracţional, Ionuţ Bîrnoi, care găsise deja doi cumpărători pentru drogurile aduse din Spania. Se pare că Hidalgo şi Buică urmau să obţină pe cele aproape 26 de kilograme de haşiş 175.000 euro, în condiţiile în care ei le luaseră din Spania cu aproximativ 36.000 euro. Din discuţiile cu autorităţile spaniole a rezultat că Hidalgo a mai fost arestat şi în Spania, tot pentru trafic de droguri.