Ce nu s-a mai întâmplat, de-a lungul ultimelor decenii, se petrece acum: debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a scăzut la 1950 metri cubi pe secundă, sub media multianuală a lunii august (4300 metri cubi pe secundă). Descumpănitoarea informaţie certă nu va fi amendată în zilele următoare. Fiindcă, în continuare, debitul fluviului va scădea, potrivit prognozei hidrologice, până la valoarea de 1900 metri cubi pe secundă. Podului de la Calafat, de peste Dunăre, i se văd, fără precedent,… picioarele încrustate în albia bătrânului fluviu. Pe acest motiv, niciuna din prizele de tragere a apei, de la Dăbuleni, Nedeia-Măceşu, Cetate-Galicea, nu poate trimite apă în canalele magistrale ale sistemelor de irigaţii existente, care practic nu funcţionează. Şi lângă ele câmpul pârjolit. În şedinţa de Guvern din 3 august a.c. a fost aprobat Planul naţional pentru infrastructura sistemelor de irigaţii (2,6 milioane hectare până în 2027) pentru care s-a prevăzut suma de 1,5 miliarde euro de la bugetul de stat. Să nu ne amăgim. Ion Marinică, meteorologul emblematic al Centrului Regional de Meteorologie Oltenia, deţinător al unei riguroase baze de date, susţine că anul în curs este realmente fără precedent. Exceptând luna aprilie, cu un excedent de precipitaţii, toate celelalte luni ale anului au fost excesiv de secetuase. La această stare de lucruri se mai adaugă şi faptul că iarna trecută nu ne-a binecuvântat cu un strop de zăpadă. Pânza de apă freatică a scăzut mult şi pericolul de neimaginat ne pândeşte. Avem o vară de-a dreptul belalie, care a compromis ca niciodată mari întinderi de culturi agricole de toamnă. Unde a mai plouat, pe areale restrânse, mai licăresc fragile speranţe dar suntem departe de orice nădejde justificată. Toată infrastructura agro-alimentară a Doljului e afectată, cum n-a fost vreodată. Să mai reţinem şi faptul că 30 de judeţe din ţară au raportat, potrivit ministerului de resort, ca afectate de secetă, 242.958 hectare. Suntem încredinţaţi, tot de ministerul de resort, că este suficient grâu recoltat şi depozitat pentru a acoperi necesarul de consum intern. Râurile şi pârâurile interioare, de Dolj este vorba, nu mai contează în reţeaua hidrografică. Mâlul de pe fundul albiilor este uscat şi crăpat. Rugăciunile de ploaie nu-şi mai ating rostul. Din zorii zilei, până seara târziu, soarele trimite valuri de foc opărind totul. Pământul ars n-are glas. Animalele nu mai au iarbă şi deţinătorii lor îşi fac mari griji în privinţa menţinerii efectivelor actuale, gândindu-se la cum vor traversa iarna. O descurajare fără seamăn îşi arată colţii, de-ţi vine să-ţi iei lumea în cap, văzându-ţi năruită munca de un an. S-au răsturnat multe, dar o vară calică în ploi, cum este cea actuală, cu vipia şi seceta ei cumplită, nu ne-a mai încercat. S-a mai tot întunecat în zilele din urmă cerul, a mai şi fulgerat, la orele serii, dar ploaia îndelung aşteptată n-a venit. E un an greu, din cale afară, dar nici alţii nu sunt ocoliţi de secetă (Meteo France anunţă că luna iulie 2022 a fost cea mai secetuasă după 1959), dar asta nu ne consolează. Dimpotrivă. Drama e lângă noi.
