Galeria Ştiinţei: „Reghe scoate biciu’, Rotaru desfă ariciu’!”

0
960

Primul succes clar al Universităţii Craiova după mult timp, 3-0 cu FC Voluntari, a fost savurat de publicul din Bănie. Circa 6.000 de fani au fost prezenţi pe „Ion Oblemenco”,  număr destul de mic faţă de faţă de alte vremuri, dar, în realitate asistenţă neaşteptat de bună, ţinând cont că s-a jucat într-o zi de luni, în perioada concediilor, luând în calcul şi  pasa proastă a echipei, precum şi de impunerile legate de pandemie. Totodată, nici afişul partidei nu era unul prea ofertant, ţinând cont de adversarul întâlnit.

Cicatricile unei noi eliminări ruşinoase din cupele europene nu s-au închis în Bănie, iar suporterii din Peluza Nord au continuat să protesteze, neafişând bannere la acest meci, ci numai un mesaj arborat pe toată durata partidei: „Lasă vrăjeala cu plecarea! Ai promis ‘şampanie’, acum trebuie să cumperi ‘sticlele’”. Suporterii au făcut la referire la declaraţia finanţatorului, emisă la demiterea lui Marinos Ouzounidis, conform căreia la Craiova „se vrea fotbal-şampanie”, în neconcordanţă totuşi cu mişcările din mercato ale clubului. Fanii nu au impresionaţi de o afirmaţie recentă a lui Mihai Rotaru, care a declarat că intenţionează să renunţe la echipă mai devreme decât îşi propusese, adică în 2023, iar refrenul de la peluză a fost acelaşi ca la meciul cu Botoşani: „Ole, ole, ole, ole, bagă bani, Rotarule!”,

Peluza Nord: „Reghe scoate biciu’, Rotaru desfă ariciu’!”.

Fără a fi folosite trivialităţi, protestul este izvorât din dezamăgirile provocate în special în cupele europene de alb-albaştri, care ar fi trebuit să întâlnească săptămâna aceasta pe Anderlecht Bruxelles, dar au fost eliminaţi de nişte anonimi din Albania, fără să marcheze în cele două manşe. Solicitările suporterilor de consolidare a lotului în urma unor investiţii importante au fost exprimate şi printr-un mesaj postat în repriza secundă a partidei cu FC Voluntari, în care i s-a solicitat şi lui Laurenţiu Reghecampf instransigenţă maximă faţă de jucători şi renunţarea la orice compromis: „Reghe scoate biciu’, Rotaru desfă ariciu’”. Deşi s-a aflat în protest, galeria a încurajat echipa pe tot parcursul partidei, intrarea în scenă a ultraşilor, de la începutul jocului, fiind aplaudată de publicul din restul arenei.