
La fața locului s-au deplasat și pompieri din cadrul I.S.U. Dolj, polițiști din cadrul S.T.P.F. Dolj și un echipaj de la ambulanță, care au început activitățile de căutare ale bărbatului. Detaşamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu un echipaj de căutare-salvare cu barcă pneumatică . La intervenţie a participat şi elicopterul SMURD care a survolat zona.
Echipele au desfășurat activități de căutare în fiecare zi, persoana în cauză nefiind găsită.
La activități au participat și echipe de scafandri din cadrul I.S.U. Vâlcea și Teleorman.
în această dimineață, în urma activităţilor de căutare, bărbatul a fost găsit decedat în fluviul Dunărea. “În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului deb Poliţie Judeţean Dolj.