Peste 200.000 de hectare ard în Siberia

0
473

Peste 200.000 de hectare de pădure sunt afectate de incendii active în Siberia, a anunţat sămbătă Serviciul rus de protecţie a pădurilor şi serviciile forestiere regionale, dar organizaţii ecologice susţin că în total au fost afectate milioane de hectare.

Preşedintele Vladimir Putin a mobilizat armata pentru operaţiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie din Siberia. Autorităţile ruse susţin că o parte din incendiile de vegetaţie din Siberia au fost declanşate intenţionat de persoane care încercau să mascheze tăierile ilegale de copaci.

Un număr de 4.015 persoane şi 554 de unităţi de salvare sunt implicate în stingerea incendiilor. De asemenea, 59 de aeronave asistă la eforturile de stingere a incendiilor. S-a declarat stare de urgenţă în urma incendiilor în Irkutsk, Yakutia şi regiunea Krasnoyarsk, precum şi în două districte din regiunea Buryatia.