Sâmbătă, se deschide Water Park-ul Craiovei / Marea bălăceală!

0
439

Din acest week-end, mai precis de sâmbătă, de la ora 10.00, complexul de distracţii din Parcul Tineretului va fi deschis publicului de toate vârstele, care va avea acces la toate terenuri de sport, la piscine şi bazine, inclusiv la sala de saună – pentru care se va plăti tichet separat. În ciuda faptului că, la recepţie, s-au semnalat defecte şi constructorul trebuie să le refacă acum, autorităţile consideră că Water Park-ul este pregătit să-şi primească vizitatorii şi nu mai este nevoie să treacă şi această vara fără mult-aşteptata bălăceală.

pagina unuAnunţul a fost făcut, ieri, de primarul Craiovei, Mihai Genoiu. În obişnuita conferinţă de presă, reluată după perioada de concediu, edilul-şef a invitat, mai întâi reprezentanţii presei să participe, vineri seara, la prezentarea obiectivului de distracţii, de dinainte de accesul publicului. „Vineri seară, la ora 17.00, vă invităm pe toţi la marea bălăceală, aia pe care am tot amânat-o. Sperăm ca acum să nu se mai întâmple nimic şi să avem această probă a tuturor dotărilor de la Water Park – bazine, tobogane, piscine cu valuri şi tot ce este acolo. Va fi o inaugurare împreună cu presa şi oficialităţi din oraşul Craiova, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea acestui obiectiv”, a declarat primarul Craiovei.

Accesul va fi permis la toate piscinele

strand (1)Parcul de distracţii se va deschide tuturor craiovenilor, de sâmbătă, de la ora 10.00, când vor fi accesibile toate piscinele, cele două bazine de înot şi sala de saună, cu care este dotat complexul de distracţii. Autorităţile au anunţat că, din acel moment, vizitatorii se vor bucura de distracţie până când va permite vremea – pentru piscinele şi bazinele din exterior şi non-stop – pentru obiectivele din sala acoperită. „Eu fac acest anunţ în baza semnării recepţiei, care a avut loc în cursul zilei de luni. Și numai acest lucru mă face să anunţ oficial că putem să inaugurăm”, a explicat Mihail Genoiu, care a precizat că parcul de distracţii se deschide, deşi mai sunt câteva retuşuri de făcut de către constructor.

Marea deschidere şi micile retuşuri

Potrivit municipalităţii, în momentul în care s-a făcut recepţia tehnică, au fost semnalate şi unele defecte de execuţie, care au fost prinse într-o anexă şi pe care constructorul are obligaţia să le remedieze în 30 de zile. Autorităţile recunosc că detaliile rămase de refăcut compun o listă stufoasă, dar, pe de altă parte, că ar fi vorba de nişte chestiuni „minore”, care nu împiedică punerea în funcţiune a parcului. „Există o anexă destul de stufoasă, mult mai stufoasă decât la celelalte proiecte, cu observaţii. Dar observaţiile se referă la nişte lucruri rezolvabile de către constructor, în termenul de 30 de zile pus la dispoziţie, prin anexă. Sunt lucrări minore care se pot executa foarte uşor, de aceea şi termenul a fost de numai 30 de zile, faţă de alte anexe unde au fost şi 90 de zile”, a declarat primarul Craiovei.

În observaţie, până la primăvară

strand (2)Autorităţile nu au oferit mai multe informaţii legate de defectele semnalate la recepţie, spunând că este vorba de detalii care erau deja cunoscute, între care şi finisajele, care mai întotdeauna nu sunt foarte bine realizate. Ba chiar autorităţile au sugerat că adevărata recepţie a parcului ar fi posibilă numai în primăvara anului viitor, când se va putea trage o concluzie despre cum se păstrează şi funcţionează parcul de distracţii, după ce trece şi o iarnă peste el. „Water Park-ul va rămâne sub observaţie o perioadă mai mult, pentru că vrem cum se comportă toate dotările de acolo şi în timpul iernii. De o recepţie finală va fi în primăvară, în funcţie de cum se vor comporta bazinle, topoganele. Oricum, micile observaţii sunt, în mare parte, cunoscute”, a subliniat primarul Craiovei.

Să prindă şi craiovenii o bălăceală estivală!

Chiar şi luând în calcul retuşurilor care au fost lăsate în sarcina constructorului, autorităţile au dat asigurări că parcul de distracţii este pregătit din toate punctele de vedere, existând şi avizul din partea Direcţiei Sanitar-Veterinare pentru folosirea piscinelor şi a bazinelor. „Parcarea este realizată, sunt peste 150 de locuri acolo şi este şi iluminată”, a menţionat primarul Craiovei. Întrebat de ziarişti de ce s-a nu s-a aşteptat, totuşi, până la executarea şi acelor retuşuri, autorităţile au argumentat că, în felul acesta, ar fi trecut şi această vară fără nici o distracţie pentru craioveni. „Am gândit acest lucru în felul acesta, deoarece trebuie să profităm, totuşi, de vremea bună, ca să avem acest obiectiv şi în perioada de vară, cât a mai rămas din ea. Existau două variante, să stăm după acele remedieri la infinit şi să ne rugăm de constructor sau există varianta să le prindem în această anexă. Dacă după cele 30 de zile nu le-a finalizat, putem să executăm garanţia şi să le facem”, a explicat primarul Craiovei.

50 de lei, tarif de week-end

strandAccesul în incinta complexului de distracţii se va face contra-cost, chiar din prima zi de funcţionare. În schimbul achitării unui tarif, fiecare vizitator va primi câte o brăţară, care îi va asigura accesul la piscine şi bazine, intrarea la saună urmând să fie taxată suplimentar doritorilor. Autorităţile au precizat că tarifele de acces sunt stabilite prin contractul de finanţare şi sunt următoarele: 24 de lei pentru copiii între 5 şi 10 ani, de luni până vineri – brăţară albă; 36 de lei pentru persoanele peste 10 ani, de luni până vineri – brăţară albastră; 34 de lei pentru copiii între 5 şi 10 ani, în week-end – cu brăţară roşie; 50 de lei pentru persoanele de peste 10 ani, în week-end – brăţară neagră. Taxa de acces la saună, unde au voie doar persoanele de peste 15 ani, este de 15 lei. „După o perioadă, aceste tarife pot fi ajustate, în sensul creşterii sau scăderii lor”, a menţionat edilul-şef al Craiovei.