Suntem în plină desfăşurare a pregătirii copiilor într-un viitor digitalizat, astfel încât sunt scoase mai multe proiecte în acest sens, la care pot avea acces tinerii cu vârsta între 14 – 20 de ani. Sunt programe , cu finanţare europeană, care pot conduce la specializarea elevilor cu competenţe în domeniu.
Încurajarea dezvoltării capacităţilor de dezvoltare în „Information Tehnology (IT)”, sau, în limba română, „Tehnologia Informaţiei”, a luat amploare în ultimii ani în România. Cu o periodicitate ridicată, specialişti din domeniu merg la instituţii de prestigiu din întreaga lume. Deocamdată, nu sunt proiecte de păstrare a acestor tineri în ţară, însă sunt mai multe programe prin care aceştia se pot specializa. Unul dintre ele este GREPIT – concurs destinat tinerilor între 14 – 20 de ani, organizat de asociaţia cu acelaşi nume, ajuns la cea de-a X-a ediţie – prin care se urmăreşte încurajarea pasionaţilor de IT să creeze şi să dezvolte aplicaţii interesante şi inovatoare. Categoriile competiţionale vor fi Software (cu subcategoriile Utilitar, Jocuri şi divertisment, Educaţional şi Social) – pot fi înscrise aplicaţii web, desktop, mobile şi cross/platform/pentru alte platforme; Electronică (robotică, embedded devices şi alte proiecte orientate pe „hardware”) . Înscrierile se pot face până pe 25 august, a adresa https//grepit.info/inscrie-proiect/, iar rezultatele vor fi afişate pe 30 august a.c. Cele mai bune proiecte vor participa, în perioada 4 – 7 septembrie, la etapa finală, care va avea loc în Complexul „Satul Prunilor” din judeţul Dîmboviţa.
Un alt proiect
Tot pentru tineri este şi un program cu finanţare europeană, pentru dezvoltarea capacităţilor elevilor în IT. În perioada 07 – 22 octombrie, va avea loc cea de-a V-a ediţie a „ Europe Code Week”, eveniment care, beneficiind de sprijinul Comisiei Europene, îşi propune să antreneze copiii şi tinerii în domeniul tehnologiei. În acest sens, prin intermediul iniţiativei „Meet and Code”, li se oferă acestora o finanţare în valoare de 300 de euro din costul de organizare a unui eveniment din cadrul „Europe Code Week”. Pentru obţinerea finanţării, pot aplica asociaţii comunitare, asociaţii de părinţi, de elevi, de profesori sau organizaţii din domeniul educaţiei, legal înfiinţate în România. Evenimentele pe care aceştia trebuie să le organizeze se vor adresa copiiilor şi tinerilor cu vârsta între 8 – 24 de ani, care vor fi introduşi în lumea tehnologiei şi a programării într-un mod distractiv. Scopul este acela de a arăta cât de plăcută şi interesantă poate fi programarea pe calculator şi cum poate fi ea utilizată în vederea aducerii la viaţă a unor idei, cu ajutorul codării. Propunerile de evenimente pot fi depuse numai online, pe www.meet-and-code.org, până pe 15 septembrie 2017. Reprezentanţii autorizaţi ai organizaţiei aplicante trebuie să furnizeze detalii despre aceasta şi să prezinte o descriere detaliată a ideii de eveniment propus, precum şi date corecte de contact. Fiecare candidat are dreptul să trimită mai multe concepte, iar şase dintre ele vor primi finanţare. „Meet and Code” se adresează organizaţiilor non-profit din România, Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria, Kazakhstan, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Elveţia şi Ucraina. Iniţiativa este susţinută de Compania SAP, Asociaţia „Techsoup”, etc. , reţeaua europeană fiind formată din 28 de organizaţii partenere, care sprijină 250.000 de ONG-uri din 48 de ţări.