JO – Mergea şi Tecău se califică în semifinale, în ciuda atmosferei ostile

0
341

Perechea alcătuită din tenismenii români Florin Mergea şi Horia Tecău s-a calificat în semifinalele probei masculine de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, marţi noaptea, după o victorie cu 6-4, 5-7, 6-2 cu brazilienii Marcelo Melo/Bruno Soares.

Mergea şi Tecău s-au impus după o oră şi 50 de minute în faţa favoriţilor gazdelor, care au avut parte de încurajări ca pe stadioanele de fotbal. Românii, care au fost mult mai uniţi şi mai determinaţi, au fost huiduiţi deseori, dar au răspuns pozitiv, aplaudând tribunele. În câteva rânduri, arbitrii de linie au greşit în favoarea perechii gazdă mingi care au fost “recuperate” de români prin metoda “hawk-eye”.

În primul set, Mergea şi Tecău au reuşit break la primul game şi l-au păstrat până la finalul setului.  În setul al doilea s-a mers cap la cap spre tie-break, dar la 6-5 pentru brazilieni Mergea şi-a pierdut serviciul. Înl setul decisiv, care nu se dispută la JO pe sistemul “setul de aur”, ambii brazilieni şi-au pierdut serviciul şi Mergea şi Tecău au câştigat net.

La meci a asistat cel mai mare tenisman brazilian, Gustavo Kuerten, triplu câştigător la Roland Garros. În semifinale, Mergea şi Tecău vor juca împotriva americanilor Steve Johnson/Jack Sock, victorioşi cu 6-4, 6-2 în faşa spaniolilor Roberto Bautista Agut/David Ferrer. Semifinala va avea loc miercuri, vineri fiind programate finala şi meciul pentru medalia de bronz. Deşi clasaţi mai slab la dublu, Jack Sock pe locul 24, iar Steve Johnson pe 43, dar cei doi, faţă de Mergea şi Tecău, sunt jucători de Top 50 şi la simplu.

Miercuri vor avea loc şi meciurile din primul tur la dublu mixt, Irina Begu/Horia Tecău — Agnieszka Radwanska/Lukasz Kubot (Polonia) şi Monica Niculescu/Florin Mergea — Carla Suarez Navarro/David Ferrer (Spania).