Ucraina: Fostul internaţional Andrei Bal (56 de ani) a decedat

0
370

Fost internaţional sovietic, jucător emblematic al echipei Dinamo Kiev, Andrei Bal a decedat subit, la vârsta de 56 de ani, în timp ce disputa un meci amical de veterani, în cursul zilei de ieri, a anunţat clubul său. Andrei Bal a evoluat la Dinamo Kiev (1981-1990), obţinând patru titluri de campion al URSS, Cupa Cupelor (1987), fiind selecţionat de 20 de ori în echipa Uniunii Sovietice. A evoluat şi la Craiova (2-2, 0-3), cu Dinamo Kiev, în Cupa Cupelor, pe banca tehnică a ucrainenilor aflându-se Valeri Lobanovski. După retragerea din activitate a antrenat în Israel, apoi în ţara sa – Vorskla Boltava, Cernomoreţ Odesa şi Dinamo Kiev (ca adjunct). A asigurat interimatul la echipa naţională a Ucrainei în octombrie 2012.