Astăzi, în Turcia se desfăşoară primul tur al alegerilor pentru funcţia supremă în stat, prin sufragiu universal. Este pentru prima dată când preşedintele Turciei este desemnat astfel şi Recep Tayyip Erdogan a lansat sloganul campaniei sale: 10 august este ziua când porţile fostei Turcii se închid şi se deschid larg porţile noii Turcii. Cu un discurs realmente agresiv, prezentându-se ca o victimă a miilor de comploturi, Erdogan se înfăţişează electoratului în afara oricărei uzuri, după 12 ani de putere. El este favoritul acestor alegeri şi toate sondajele îl dau câştigător din primul tur, cu 56%. La un an după amplele manifestaţii antiguvernamentale din parcul Gezi şi la câteva luni după dezvăluirile şocante privind afaceri de corupţie, care au pus în discuţie familia sa şi cercul de apropiaţi, Erdogan are de partea lui o largă majoritate a populaţiei turce. Candidatul comun al celor două partide de opoziţie – CHP (kemalist) şi MHP (extremă-dreapta) – Ekmeledin Ihsanoglu, inspiră puţin entuziasm, inclusiv la nivelul electoratului celor două formaţiuni. Discursul său n-are relief, nu propune nimic nou în raport cu temperamentul coleric al lui Erdogan. Al treilea candidat, Selahattin Demirtas, în pofida teneriţii sale, n-are nici o şansă să fie ales. Cronicarul cotidianului „Milliyet”, Kadri Gursel, estimează că „Erdogan doreşte o situaţie de facto fără bază constituţională. (…) Media se află sub presiune, justiţia de asemenea, sub presiuni şi intervenţii”. Axându-şi campania pe identificarea identităţii „Turciei sunite”, promiţând negocieri de pace cu PKK, mişcarea armată kurdă, Erdogan execută un exerciţiu dificil, dar se doreşte un apărător al valorilor familiale, religioase şi conservatoare. Alţi analişti consideră că probabilitatea nealegerii lui Erdogan ar fi mult mai periculoasă decât corupţia.
