Un tânăr de 20 de ani din Craiova s-a ales cu dosar penal pentru că l-a apucat pofta de … cules fructe, în miezul nopţii. Cel puţin asta le-a declarat jandarmilor care l-au prins, alertaţi de proprietarul care se trezise cu tânărul în gospodăria lui. Cum n-a apucat să fure nimic, acesta este acum cercetat pentru violare de domiciliu.

Un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj aflat în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, a fost sesizat, în noaptea de luni/marţi, în jurul orei 00.30, prin numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr a sărit gardul împrejmuitor şi a pătruns fără drept în curtea unei locuinţe situată pe strada “Bariera Vâlcii”. Mai exact, proprietarul locuinţei a auzit câinele lătrând, a ieşit în curte şi l-a văzut pe tânăr, astfel că a apelat imediat 112. Potrivit reprezentanţilor IJJ Dolj, echipajul s-a deplasat la faţa locului, jandarmii prinzându-l pe tânăr, care a fost dus la sediul unităţii. Aici a fost legitimat, stabilindu-se că este vorba despre Florinel Sfîrlează, în vârstă de 20 ani, din Craiova, tânărul declarând că a sărit în curtea locuinţei respective pentru… a culege fructe. Asta în ciuda faptului că era trecut bine de miezul nopţii. Cum nu apucase să fure nimic din gospădăria în care intrase, jandarmii i-au întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu. “Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 din Codul Penal, urmând a fi înaintate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru soluţionare”, a precizat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.