Renumitul cântăreţ britanic de muzică rock, Elton John, a dat sâmbătă seara la Stockholm concertul său de adio. În vârstă de 76 de ani, după o carieră de peste 50 de ani el se retrage în plină glorie, după ce a vândut peste 300 de milioane de albume în cariera sa.
Stockholm este punctul terminus al unui lung rămas bun în jurul lumii cu spectacolul spectacolul său Farewell Yellow Brick Road început în 2018, iar cea de-a doua seară de la Tele2 Arena din Stockholm a încheiat în cele din urmă turneul de 330 de reprezentaţii.
În timpul setului de două ore şi jumătate a interpretat 23 dintre melodiile sale de succes şi a purtat patru costume flamboiante. “Bună seara, Stockholm. Ei bine, asta a fost. Sunt foarte bucuros că mă aflu în Suedia şi în această ţară frumoasă pentru a încheia turneul nostru Farewell Yellow Brick Road,”, înainte de a se lansa în “I Guess That’s Why They Call It The Blues”.
O interpretare emoţionantă a piesei Candle In The Wind s-a aflat, de asemenea, în listă, pe care a interpretat-o la înmormântarea Dianei, Prinţesa de Wales în 1997 – adaptând versurile pentru a reflecta viaţa acesteia.
Cântăreţul a profitat de un moment în timpul spectacolului pentru a le mulţumi trupei şi echipei sale care l-au susţinut în turneul său maraton de adio, dedicându-le lor şi familiei sale piesa Don’t Let The Sun Go Down On Me.
După ce în mulţime s-au auzit scandări de “bis” şi “Oh Elton”, cântăreţul a asigurat că nu va dezamăgi şi a revenit pe scenă într-o rochie neagră cu detalii roşii pe guler pentru a cânta încă câteva melodii.
“Am avut cea mai minunată carieră, dincolo de orice îndoială. Cincizeci şi doi de ani de bucurie pură în care am cântat muzică, cât de norocos sunt să cânt muzică?”
Elton John, pe numele său adevărat Reginald Kenneth Dwight; născut pe 25 Martie 1947, şi-a recunoscut oficial homosexualitatea în revista Rolling Stone în 1992, dar relaţiile sale romantice de dinainte de acest moment nu au fost atât de simple. În 1969, Elton John a fost logodit cu prima sa iubită, Linda Woodrow, dar a pus capăt relaţiei cu două săptămâni înainte de data nunţii lor.