Craioveni reţinuţi în Gorj, după comiterea unor furturi

0
467

Șapte persoane din Craiova au fost reținute, vineri, fiind acuzate de furt și tentativă de furt calificat, fapte comise în județul Gorj. Victimele acestora au fost persoane vârstnice.  

Zilele trecute, polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizați de o femeie, de 76 de ani, din comuna Stejari, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în locuința sa, de unde i-au sustras o sumă de bani.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce femeia se afla în curte, ar fi observat  trei persoane care ieșeau din locuința sa. Ulterior  persoana vătămată a constatat că dintr-un șifonier aflat într-o cameră a locuinței, i-ar fi fost sustrasă suma de 1.600 lei. În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în aceeași zi, aceleași persoane ar fi pătruns și în locuința altei femei, de 74 de ani, din comuna Licurici, cu intenția de a sustrage bunuri, însă au fost surprinse de persoana vătămată, neducând la sfârșit fapta. În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat, în trafic, un autovehicul condus de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în care se mai aflau un bărbat, de 49 de ani și alte cinci femei, cu vârste cuprinse între 19 și 60 de ani, toți din aceeași localitate, persoane care corespundeau descrierilor făcute de părțile vătămate”, informează IPJ Gorj.

Toate cele șapte persoane au fost reținute, urmând să fie prezentate Parchetului și Judecătoriei Târgu Cărbunești cu propuneri legale, fiind bănuite de săvârșirea infracţiunilor de furt calificat și tentativă la infracțiunea de furt calificat.