„Crucea Roşie” – Filiala Craiova, în casă nouă

0
825

 Ieri, a avut loc inaugurarea oficială a noului sediu al Filialei Dolj a Societăţii Naţionale „Crucea Roşie” din România. Activitatea se va desfăşura, în paralel, şi în „Centrul de zi” pentru cei 50 de copii proveniţi din familii defavorizate social, de pe strada „General Dragalina”, nr. 17. Este un pas înainte pentru ceea ce înseamnă activităţile desfăşurate de SNCR, ţinând cont că spaţiul eraimpropiu desfăşurării activităţilor din domeniu. Mai mult, noul sediu va avea şi o nouă denumire – E.G.A.L. ( Educaţie – Generozitate – Abilităţi – Libertate).

Până ieri, Filiala Dolj a Societăţii Naţionale „Crucea Roşie” din România avea un spaţiu cu totul inadecvat desfăşurării activităţilor specifice, într-un apartament, situat la parterulunui bloc dintr-un cartier craiovean. „Suntem acum într-un nou spaţiu, unul mult mai bun, în care vom continua şi acţiunile începute în urmă cu trei ani, cu sprijinul „Crucea Roşie” din Danemarca şi Societatea „Velux”, din aceeaşi ţară. Facem un apel către oamenii potent financiar pentru a ne susţine, deoarece forţă umană avem, prin voluntarii noştri, cei care, o parte, sunt prezenţi şi la această inaugurare”, a precizat  Maria Vintilă, director al Filialei Dolj a SNCR.

La rândul său, Florentin Gust, preşedinte al acestei instituţii în judeţul nostru, a menţionat: „Ne dorim să dăm semnalul pentru toţi, indiferent din ce parte vin aceştia, că este nevoie de voluntariat. Sunt foarte mulţi tineri care vin în sprijinul nostru. Ne dorim, prin proiectele desfăşurate, să integrăm social cât mai mulţi copii, aceştia devenind parte a familiei noastre. Mesajul este unul de implicare al voluntarilor”.

„Am ales să nu fiu un somnambul social”

 La inaugurare, au fost prezenţi şi vicepreşedinţii Filialei Dolj a SNCR, doi dintre ei ţinând să-şi spună punctul de vedere: „La fiecare apel al nostru, voluntarii se implică şi vom sprijini comunitatea. La Craiova, este unul dintre cele mai mari centre de paramedici şi suntem pregătiţi pentru orice fel de intervenţii, iar cei de la „Crucea Roşie” ne sunt de un real folos, mai ales în acordarea primului ajutor” – a mărturisit col.  Constantin Florea, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj.

„Suntem parteneri constanţi şi, personal, sunt implicată în desfăşurarea acestor activităţi, încă din anii 1990. În ceea ce priveşte instituţia unde sunt acum, vom susţine toate programele de pregătire a tinerilor, implicând şi medicii şcolari în aceste activităţi, iar toate componentele informative vor fi făcute cunoscute la timp” , a declarat, la rândul său, Narciza Dinică, coordonator proiecte în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Bianca Mitroi estestudentă a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, şi practică voluntariatul de aproape şapte ani: „Suntem într-o casă nouă, dar avem nevoie de cât mai mulţi voluntari. Eu sunt aici de şapte ani şi am ales, de când eram în liceu, să nu fiu un somnambul social. Pentru mine – şi sunt convinsă că şi pentru cei din generaţia mea – cea mai mare satisfacţie este când îi vezi pe cei aflaţi în suferinţă că îţi mulţumesc pentru serviciile oferite”.