112.809 de absolvenţi de clasa a VIII-a au fost repartizaţi în învăţământul liceal

0
425

Aproape 113.000 de elevi, care au completat fişa de înscriere, au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat, anunţă, luni, Ministerul Educaţiei Naţionale, precizând că au fost repartizaţi 98,5% din numărul total de candidaţi înscrişi. “Dintre cei 114.115 elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 112.809 elevi (98,85%), în funcţie de una dintre opţiunile exprimate. Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.660.253, ceea ce conduce la o medie de 14 opţiuni/elev”, se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Primele cinci specializări la nivel naţional în funcţie de ultima medie de admitere sunt: Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: Matematică-informatică – ultima medie de admitere – 9,91, Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa: Matematică-informatică – ultima medie de admitere – 9,85, Colegiul National „Fratii Buzeşti” Craiova: Ştiinţele naturii – ultima medie de admitere – 9,85, Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: Ştiinţele naturii – ultima medie de admitere – 9,84.

Primele 5 licee la nivel naţional, ordonate după cele mai mari medii de admitere, sunt următoarele: Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: 9,61 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti: 9,57 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti: 9,50 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca: 9,45 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti: 9,45 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere.

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că 1306 elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra fie în etapa de soluţionare a cazurilor speciale (16-18 iulie), fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 7 septembrie, alături de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situaţia şcolară încheiată înainte de această etapă.

“Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat, în perioada 10 – 13 iulie candidaţii vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată mai precizează că în etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admişi în învăţământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 12.014 elevi la specializări vocaţionale (dintre care 600 de elevi în învăţământul militar), 1.933 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă şi 863 de elevi în învăţământul special. Alţi 17.756 de elevi s-au înscris pentru învăţământul profesional. (Sursa: Mediafax)