IGPR: Românii care aduc maşini din Germania trebuie să solicite plăcuţe cu numere de înmatriculare de export

0
714

Persoanele care achiziţionează autoturisme din Germania, destinate circulaţiei pe drumurile publice din România, trebuie să solicite autorităţilor germane plăcuţe cu numere de înmatriculare de export, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis Agerpres.

“Pentru evitarea unor situaţii neplăcute în cazul achiziţionării de autovehicule din Republica Federală Germania, destinate a circula pe drumurile publice din România, trebuie solicitate autorităţilor competente germane plăcuţe cu numere de înmatriculare de export (plăcuţe cu numere de înmatriculare cu caractere de culoare neagră, în care perioada de validitate este înscrisă în partea din dreapta, pe fond roşu)”, se arată în comunicat.

Autorităţile germane au informat partea română că, începând cu data de 1 aprilie 2015, au decis completarea legislaţiei proprii, prin introducerea unei noi prevederi referitoare la noile condiţii de atribuire a numerelor de înmatriculare pe termen scurt şi noul tip de certificat de înmatriculare eliberat pentru acestea.

Potrivit reglementărilor, nu s-a modificat regimul juridic al acestui tip de înmatriculare, menţinând valabilitatea numai pe teritoriul statului german, rămânând în vigoare prevederile care reglementează modalitatea în care un vehicul poate fi condus definitiv în altă ţară, respectiv prin atribuirea unui număr de înmatriculare de export şi eliberarea unui certificat de admitere în circulaţie internaţională.

“Conducerea unui vehicul care nu are drept de circulaţie pe teritoriul statului român constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor art. 334 alin. (4) din Codul penal – punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, precizează IGPR.