Criza greacă: Alexis Tspiras cedează

0
309

Premierul grec Alexis Tsipras şi ministrul grec de Finanţe, Euclide Tsakalatos, au transmis, azi-noapte, Eurogrupului, noile propuneri de reforme, în vederea unui acord cu creditorii europeni şi internaţionali. Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a confirmat prin purtătorul său de cuvânt primirea textului intitulat „Acţiuni prioritare şi angajamente”, prin care Grecia doreşte o soluţie „pentru reglementarea datoriei sale publice” de 180 la sută din PIB, precum şi un pachet de 35 miliarde euro consacrat creşterii economice. În esenţă, Grecia se angajează să adopte măsurile propuse Atenei de creditori la 26 iunie a.c. În schimbul noilor eforturi consimţite, Atena revendică o finanţare de 53,5 miliarde euro până în 2018 şi o restructurare a datoriei pe termen lung. Parlamentul grec se va pronunţa astăzi, ora 14.00, pe programul de reforme. Se acceptă o creştere a TVA la 23 la sută, faţă de 13 la sută în prezent. Pentru produsele de bază, energie electrică şi servicii hoteliere TVA rămâne de 13 la sută, iar pentru medicamente şi cărţi de 6 la sută. Creşterea TVA a constituit un punct major de divergenţă între Atena şi creditori în lungile şi dificilele negocieri, fiind un adevărat măr al discordiei. Guvernul grec acceptă, de asemenea, limitarea creşterii taxei asupra societăţilor de la 26 la 28 la sută, aşa cum au propus creditorii, precum şi un program de privatizare al unor societăţi economice precum porturile Pireu şi Thessalonik, cedarea părţilor deţinute în capitalul social al telecomunicaţiilor greceşti precum OTE, unde acţionarul principal este Deutsche Telekom. Plafonul cheltuielilor militare se va reduce cu 100 de milioane euro în acest an şi 200 milioane euro anul viitor, faţă de o reducere de 400 de milioane propusă de creditori. Vârsta de pensionare a fost fixată la 67 de ani sau 62 de ani pentru cei cu 40 de ani vechime în muncă. Comisia Europeană, BCE şi FMI, reprezentând creditorii, vor evalua propunerile sosite de la Atena şi dacă aceasta este pozitivă globalmente, Eurogrupul va decide mâine utilitatea deschiderii de negocieri cu Atena, cu acceptul Mecanismului European de Stabilitate (MES). Decizia necesită asentimentul ţărilor ce deţin 80 la sută din capitalul MES. Să reamintim că duminică este prevăzut un summit european pentru evaluarea propunerilor de reforme. Dacă se estimează că acestea pot servi ca bază de negocieri, ceea ce ar însemna rămânerea Greciei în zona euro, Parlamentul grec (Vouli) se va reuni din nou săptămâna viitoare pentru transformarea propunerilor în lege.