Pe măsură ce te apropii de sudul județului, ești din ce în ce mai convins că ai ajuns în patria lubenițelor. Odată cu arșița care pare că taie în carne vie chiar și prin parbrizul mașinii, apar la orizont și pepenii verzi. Îi vezi pe la porți, așezați în lăzi sau pe câte o improvizație din lemn. Nu este intersecție mai mare unde să nu facă de planton și câte o căruță încărcată până sus cu lubenițe. În vârf, miezul roșu, bătut în țintele negre ale semințelor, este reclama numai bună care te invită să-ți alegi marfa, și nu oricum, ci pe gustate. Dar asta nu este nimic în comparație cu șirul de remorci, toate pline ochi cu pepeni verzi, care străjuiesc la intrarea în comuna Călărași. Ai impresia că toate câmpurile acestea, peste care acum plutește doar un abur cleios de căldură, au fost golite de roade și toate lubenițele au fost deșertate aici.
În tabăra vânzătorilor de lubeniță, de la intrarea în Călărași, pășești timid pentru că fețele comercianților, negre de soare, sunt triste. Când începi un dialog cu oamenii, îți dai seama că adevărata expresie este una de amărăciune. Chiar și acum, când producția este impresionantă, oamenii tot nu se pot bucura pe deplin. Au căruțele pline cu lubenițe – numai una și una –, iar în câmp altele de cules, însă se uită cu teamă că nu are cine să le cumpere marfa. „Nici nu vindem o căruță pe zi, deși prețul este aproape pe degeaba. Se opresc oamenii, cumpără câte o lubeniță și pleacă mai departe. Nouă ne-ar trebui cineva care să ne cumpere en-gros, că altfel ni se strică marfa. Aud că în Craiova se vinde cu 1,5 lei pe kilogram, noi o dăm cu 30 de bani aici și tot nu vindem mare lucru. Dacă aș avea posibilitate, aș vinde-o eu în oraș cu 1 leu”, spunea un bărbat care își sprijinea spatele de o remorcă încărcată cu pepeni verzi.
Au ieșit în câmp, pe caniculă, ca să-și salveze lubenițele
Așteptându-și cumpărătorii, bostănarii îți trag sufletul la umbra copacilor. Cu o zi în urmă, chiar în amiaza mare când soarele ardea mai tare, au fost nevoiți să intre în bostan pentru a-și salva lubenițele, care, coapte fiind, ar fi putut să se strice în numai câteva ore dacă ar fi fost lăsate în arșiță. „Ieri am crezut că murim pe câmp, am crezut că o să ne sufocăm la căldură care a fost. Mai beam apă din când în când și dădeam zor să terminăm”, spunea o femeie cu fața arămie de soare. Am întrebat-o de ce s-au aventurat pe câmp chiar într-o zi în care s-a anunțat o vipie care nu mai fusese până atunci și ne-a răspuns hotărâtă: „Ca să le salvăm. Altfel, dacă le lași în soarele puternic, capătă o pată pe coajă care se înmoaie pe loc. Miezul nu este afectat, dar cine o vede așa nu o mai cumpără crezând că este stricată”. Cu gândul la munca și banii pe care i-au investit, au răbdat soarele și au salvat, din nou, culturile. Era însă doar una din zilele fierbinți de vară, mai urmează și altele, iar noi înțelegem că oamenii nu au de ales și trebuie să iasă, în fiecare zi, pe câmp.
Un drum prea lung către profit
În acest loc sunt poate mii de tone de pepeni de cea mai bună calitate. Se întâmplă exact așa cum spun oamenii: din când în când mai oprește câte un șofer care își alege o lubeniță dintr-o imensitate de pepeni, apoi pleacă mai departe. Ca să prindem un camion sau un TIR venite să-și facă plinul, ar trebui să așteptăm alături de săteni mai multe ore. „După ce am muncit ca robii, stăm acum pe marginea șanțului cu mâna întinsă la intermediarii care vin să-și încarce camioanele cu marfă la un preț cam pe degeaba”, este părerea generală. Oamenii se simt înșelați și, paradoxal, această posibilitate este maximum de valorificare a recoltelor. Majoritatea sunt oameni simpli care nu reușesc să ajungă în piețe mai îndepărtate, ca București sau Timișoara. Un drum ca acesta nu le-ar aduce mare lucru fiindcă, din vânzare, își pot scoate doar costurile cu motorina și alte mici cheltuieli.
Idealul ar fi exporturile directe
În această vară este la fel, ba chiar mai trist decât în alți ani, pentru că lubenițele s-au făcut și mai bine. Deși nici măcar nu s-a încheiat sezonul, se vorbește de o producție de 50 de tone la hectar, adică destul de bine, dar sunt și „vârfuri” care au scos chiar 80 de tone la hectar. „De ani de zile m-am luptat să facem aici în zonă un spațiu de depozitare cu temperatură controlată unde oamenii să își aducă lubenițele coapte, iar cine vrea să cumpere să știe unde găsește marfa. O idee foarte bună ar fi aceea a exportului direct, însă noi nu avem în zonă societăți puternice care să poată să își ia licența pentru comerțul extern. Mi se rupe sufletul când îi văd, în fiecare vară, cu lubenițele pe lângă stradă, dar nimeni nu ne bagă în seamă. Iar aici, la Călărași, ca și la Dăbuleni, tot ce scoată pământul este muncit din greu”, a explicat și primarul localității Călărași, Vergică Șovăilă. Chiar și în aceste condiții, de la an la an, suprafețele cultivate cresc constant, ajungându-se ca 75% din tot terenul arabil să fie folosit pentru agricultură.
A început construcția centrului multifuncțional, la Sărata
Forfota de pe câmpuri se completează cu cea din interiorul comunei, unde se lucrează de zor la cele două șantiere deschise. În centrul localității Sărata, care se află la doi kilometri distanță de satul Călărași, se construiește un centru multifuncțional, care va include o sală de ședințe, birouri și alte spații publice destinate locuitorilor din zonă. Deocamdată, clădirea ce va avea două etaje a ajuns la stadiul de fundație și trebuie să fie gata în următoarele opt luni. „Localitatea Sărata are 2.000 de locuitori și am considerat că avea nevoie de un astfel de spațiu pentru întruniri astfel încât oamenii să nu se mai deplaseze până la Călărași. Primăria a avut acolo teren disponibil și am zis să nu rămână degeaba”, a precizat primarul Vergică Șovăilă. Localitatea Sărata se remarcă prin centrul dichisit, acolo găsindu-se o biserică frumoasă, o grădiniță, dispensarul uman, dar și un părculeț cochet, plin de flori și verdeață.
Racordurile la canalizare sunt gratuite pentru toți localnicii
În satul de centru, lucrările la canalizare avansează în ritm alert. Potrivit primarului, s-a ajuns la un stadiu de execuție de 80%, adică 16 kilometri de rețea din cei 20 sunt deja realizați. Autoritățile spun că aceste lucrări vor fi gata în următoarele două luni. „Vom începe apoi faza a doua a Masterplanului de apă și canal, care înseamnă încă 10 kilometri de canalizare pentru Călărași și 20 de kilometri pentru Sărata. După ce se vor termina și aceste lucrări, vom avea apă și canalizare în toată comuna”, a explicat primarul Vergică Șovăilă. Un lucru deosebit de important pentru localnici este faptul că racordurile și branșamentele vor fi efectuate în mod gratuit pentru toți abonații, fiecare familie scutind o sumă de 2.200 de lei. De asemenea, după ce lucrările de apă și canalizare vor fi finalizate, Primăria Călărași va asfalta toate străzile pe care s-a intervenit, investiția urmând să se realizeze cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE
