Tiruri de rachete lansate asupra oraşelor Ierusalim, Tel Aviv şi Haifa. Israelul a răspuns cu 160 de raiduri aeriene

0
373

Cel puţin cinci rachete au fost trase ieri dimineaţă din Fâşia Gaza, controlată de islamiştii palestinieni ai Hamas, înspre Tel Aviv şi împrejurimile sale, acestea fiind interceptate în zbor de o baterie a sistemului israelian antirachetă Iron Dome, a indicat postul militar de radio israelian, citat de AFP. Acest atac a fost lansat după ce aviaţia israeliană a efectuat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, 160 de raiduri în Fâşia Gaza, a indicat generalul Moti Almoz, purtător de cuvânt al armatei. “Au fost 160 de raiduri în timpul nopţii, ceea ce ridică la 430 numărul atacurilor aeriene de la începutul operaţiunii «bordură de protecţie»”, a anunţat purtătorul de cuvânt pentru postul militar de radio, precizând că au fost vizate 120 de zone de lansare a rachetelor, zece posturi de comandament ale Hamas şi “numeroase tuneluri”. Printre celelalte ţinte ale atacurilor figurează două case “ale unor şefi militari ai Hamas”, precum şi “birourile Ministerului de Interne sau ale serviciului de securitate naţională al Hamas”, a adăugat generalul. “Operaţiunea pe care am lansat-o se va extinde în următoarele zile”, a continuat purtătorul de cuvânt, refuzând să ofere detalii despre planurile unei operaţiuni terestre de mare anvergură în Fâşia Gaza. Cabinetul de securitate israelian a autorizat, marţi, convocarea a 40.000 de rezervişti, în anticiparea unei posibile operaţiuni la sol. Întăriri au fost mobilizate la frontiera cu Gaza, unde jurnaliştii AFP au văzut trupe, tancuri şi transportoare. Marţi, Hamas a revendicat tirurile de rachete împotriva Ierusalimului şi Tel-Aviv, ca reacţie la ofensiva israeliană împotriva mişcării islamiste palestiniene, soldată cu cel puţin 28 de morţi. Şase persoane au fost ucise în urma unui raid aerian israelian asupra nordului Fâşiei Gaza, au anunţat surse medicale ieri. “Pentru prima oară, Brigăzile Ezzedine al-Qassam au atacat Haifa cu o rachetă de tip R160, Ierusalimul ocupat cu patru rachete de tip M75 şi (oraşul) Tel-Aviv cu patru rachete de tip M75”, au afirmat brigăzile într-un comunicat. Trei explozii violente au zguduit Ierusalimul, marţi seara, la puţin timp după ce sirenele au răsunat în oraş. Autorităţile israeliene au deschis toate adăposturile antiaeriene de la Tel Aviv şi Ierusalim. Treizeci și șase pe persoane au fost ucise și alte peste 260 au fost rănite până în prezent în operațiunea întreprinsă de aviația israeliană în Fâșia Gaza, a anunțat agenția palestiniană de presă Safa, citată de DPA.