S-a votat de acum şi începând de astăzi, se cunosc rezultatele finale, menite a reconfigura administraţiile publice locale la nivelul oraşelor şi comunelor doljene. Miza alegerilor locale a fost, ca de fiecare dată, una ridicată cu o participare rezonabilă la vot (52% la nivelul judeţului, 40% în Craiova) în pofida unei canicule, parcă nefirească lunii lui „cireşar”. Partidele s-au străduit premergător zilei votului, să-şi mobilizeze simpatizanţii, pe cât le-a stat în putinţă. Rezultatele finale (88 primari pentru social-democraţi, 22 pentru liberali şi unul pentru… PNŢCD) pot sugera fiecărei formaţiuni politice cum se poziţionează în perspectiva „jocului cel mare”, de peste câteva luni, când vom avea alegerile parlamentare şi prezidenţiale. La nivelul Doljului au lipsit surprizele, exceptând poate oraşele Segarcea şi Dăbuleni, unde primarii în mandat au pierdut în faţa contracandidaţilor lor. Au mai fost şi alte „nepotriviri” cu evaluările anterioare, dar fără mare relevanţă. Lia Olguţa Vasilescu, primăriţa realeasă a Craiovei, cu un scor bun, conform aşteptărilor, a oferit contracandidaţilor săi, nu doar volubili cât resentimentari, o lecţie de ţinut minte. Şi-a reprimat orice posibilă angoasă, a zâmbit molipsitor la întâlnire cu alegătorii prin toate cartierele şi parcurile craiovene şi a anunţat succint, fără emfază, câteva din intenţiile viitoare, care au sunat ca promisiune. Îşi va lega numele, oricum, de proiecte mari. Şi-a rezemat însă opţiunea, pentru un nou mandat, nu pe făgăduinţe deşarte, cât pe ceea ce realizase în mandatul care expiră în luna… septembrie. N-a premis nici staff-ului său de campanie atacuri la contracandidaţi, ceea ce a părut de-a dreptul insolit, sugerând o invitaţie la decenţă, pe cât posibil. Momentul alegerilor, la Craiova este de când ne ştim nu o încercare a norocului, ci mult mai mult, şi mai complicat, la care alegătorii, eterogeni în opţiunile lor politice, te validează sau nu, în cunoştinţă de cauză. Să ne înţelegem: Lia Olguţa Vasilescu n-a făcut „totul”. Nici nu era posibil. A făcut însă altceva, care n-a putut fi trecut cu vederea: a pus municipiul Craiova pe harta turistică a ţării, detaliu fără precedent. Şi-a rezemat opţiunea pentru un nou mandat, pe o stare de spirit, sondată premergător, nu pe făgădunţe deşarte, pe ceea ce realizase în mandatul care expiră. N-a permis nici staff-ului ei de campanie atacuri deslânate la contracandidaţi, ceea ce a sugerat o decenţă notabilă, asezonată blazonului Craiovei. Cu care ne mândrim. Craiovenii au validat încă un mandat pentru femeia de granit a urbei, care a reuşit să treacă prin furcile caudine şi lista de consilieri locali municipali, condusă de Lucian Dindirică, actualmente viceprimar, şi completată cu destule nume interesante, de persoane care se doresc moralmente în slujba comunităţii. Gălăgia unora n-a prins la electoratul craiovean şi implicit doljean. Asta e o certitudine. Pentru Consiliul Judeţean, conform aşteptărilor Cosmin Vasile a fost reales ca preşedinte, va avea o majoritate confortabilă ca arhitectură, semn tonic că vorba este umbra faptei. Suveraniştii de la AUR şi SOS nu puteau face mai mult, fie şi din cauza structurilor fragile, dacă nu inexistente, pe care le au în teritoriu. Alegerile locale au trecut, comentariile vor continua, zile de-a rândul. Ceea ce a surprins într-un fel, îndeosebi în mesajele regăsite pe reţelele de socializare, a fost însă altceva: am văzut candidaţi vocali, la Primăria Craiovei, care nu puteau fi bănuiţi că au habar de Codul Administrativ în vigoare: un preşedinte de consiliu judeţean, un primar fie el şi de mare municipiu, nu poate face ce-i trece prin cap, prerogativele fiind destul de clare, opţiunile trebuind să se bizuie pe raţionamente şi informare, un Consiliu Local teafăr, nu surescitare sau baricadare în nervozitate, oricât de antipatic ar suna. Şi primarul şi preşedintele de Consiliu Judeţean nu conduc echipe de vrăjitori, ci de funcţionari obişnuiţi a căror gândire nu e infailibilă, dar ei achită nota de plată, la alegeri. Într-un fel, după momentul alegerilor locale 2024, putem spune doar atât: a ieşti aşa cum ne aşteptam. Câştigătorii şi-au făcut temele de-a lungul mandatului încheiat, şi au putut beneficia astfel de investiţia de încredere a alegătorilor.