Summit B9, la Bucuresti. Președintele României, Klaus Iohannis, găzduiește, vineri,10 iunie, Summitul „B9”, care se va desfășura la Palatul Cotroceni. La eveniment participă șefi de state din cele nouă state membre. Evenimentul este organizat la invitația președintelui României și a președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda. Mai trebuie menționat că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu Zona Zoster și nu va fi prezent fizic la summit, dar va interveni online.
Se dă startul celui mai important Summit la București „B9”, preambul al summitului NATO de la Madrid. Deşi trebuia să fie prezent fizic la summit şi Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, acesta nu mai vine la Bucureşti, din motive medicale. Reprezentanţii celor nouă state membre de pe Flancul Estic ar urma să adopte o declaraţie comună, care să reprezinte o poziţie unită la Summitul NATO de la Madrid, care va avea loc la finalul lunii iunie
„Reuniunea la vârf a statelor din Formatul București 9 are o importanță deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei și a provocărilor comune și multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum și întreaga regiune euroatlantică”, anunță Administrația Prezidențială.
La summitul București „B9” participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.