Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva Germaniei, după ce Curtea Constituțională federală a respins aplicarea unei hotărâri CJUE în Germania

0
557

Comisia Europeană a declanșat, miercuri, o procedură de infringement împotriva Germaniei, după ce Curtea Constituțională federală a respins aplicarea unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în Germania, potrivit unui comunicat al Comisiei.

Este vorba despre o decizie din mai 2020 a Curții Constituționale a Germaniei, care a declarat o decizie a CJUE ca fiind „ultra vires”.

„În consecință, Curtea germană a privat o hotărâre a Curții Europene de Justiție de efectul său juridic în Germania, încălcând principiul preeminenței Dreptului UE. Acesta este motivul pentru a începe această procedură de încălcare a dreptului comunitar”, se arată în comunicat.

Prin ordonanţa din 29 aprilie 2021, Curtea Constituţională a Germaniei a respins două solicitări care vizau executarea hotărârii din 5 mai 2020. Cu toate acestea, ordonanţa Curţii Constituţionale a Germaniei din 29 aprilie 2021 nu anulează încălcările principiului preeminenţei dreptului UE.

Comisia consideră că hotărârea Curții Constituționale germane constituie „un precedent serios, atât pentru practica viitoare a Curții Constituționale germane, cât și pentru curțile și tribunalele supreme și constituționale din alte state membre”.

Germania are termen două luni pentru a răspunde preocupărilor ridicate de Comisie.

Curtea Constituțională a României a decis marți că Secția Specială de anchetare a magistraților este constituțională, iar desființarea ei nu poate fi decisă decât de Parlament. Decizia CCR vine după verdictul CJUE care spune că recomandările MCV privind desființarea Secției speciale sunt obligatorii.