Washingtonul îl acuză pe Justin Trudeau de eşecul summitului G7

0
362

Larry Kudlow, principalul consilier economic al preşedintelui american, Donald Trump, a afirmat astăzi, la CNN, că premierului canadian Justin Trudeau este responsabil de eşecul summitului G7, deoarece „ne-a înjunghiat pe la spate”. Premierul Canadei, ţară afectată ca si Europa şi restul lumii, de noile taxe vamale americane la oţel şi aluminiu, afirmase, ieri, că acestea sunt „insultătoare faţă de istoria celor două ţări”, anunţând că va adopta represalii, în luna iulie. Câteva ore mai târizu, Donald Trump şi-a retras brusc sprijinul faţă de comunicatul final al summitului de la Malbaie (Quebec) în ciuda compromisurilor care fuseseră obţinute în privinţa chestiunilor comerciale. „Ne-am dat acordul, am făcut compromisuri în privinţa comunicatului, ne-am însuşit comunicatul cu bună credinţă. Este o trădare. Ne-au păcălit. Nu doar pe preşedintele Trump, dar şi pe ceilalţi membri ai G7”, a explicat Larry Kudlow.