Barack Obama a anunţat că o susţine pe Hillary Clinton pentru funcţia de preşedinte

0
330

obama-si-hillaryPreşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat, ieri, că o susţine pe Hillary Clinton pentru a reprezenta Partidul Democrat în scrutinul prezidenţial din noiembrie, informează CNN. “Ştiu cât de dificilă poate fi funcţia de preşedinte, de aceea ştiu că Hillary va fi foarte potrivită”, a declarat Barack Obama. “De fapt, nu ştiu dacă a mai fost vreodată cineva mai calificat pentru acest post. Hillary Clinton are curaj, are compasiune şi inima pentru îndeplinirea atribuţiilor”, a subliniat preşedintele SUA. Barack Obama a făcut acest anunţ după o întrevedere cu senatorul Bernie Sanders, adversarul lui Hillary Clinton în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA.