Să-i salutăm pe învingători

N-am mai avut un atât de agreabil sfârşit de săptămână fotbalistică, de culoarea asta, cam de multă vreme, de pe vremea când le ziceam de bine altora. 3-0 cu CSM Vâlcea în ultima partidă din play-off-ul Seriei a II-a a Ligii a II-a şi CSU Craiova s-a văzut promovată, teoretic, dar deplin meritat, în Liga I. Promovarea era garantată din etapa precedentă, dar o victorie pe teren propriu, în faţa celor de la Vâlcea, pretendenţi şi ei la accederea în liga galonată, ne-a adus aminte de o întâmplare similară… în urmă cu 56 de ani (6 iulie 1958). Promovarea o meritam. Prea mult am bocit, prea am jelit, prea ne-am perpelit şi, ca s-o spunem pe şleau, prea ne prostisem, persiflându-ne unii cu alţii, şi de-ar fi fost numai asta, fiindcă ne-am întărâtat pe noi înşine, ceea ce nu se mai petrecuse în istoria recentă a Craiovei. Să trecem peste vorbele de duh şi urâta gârlă de cuvinte injurioase, să le dăm uitării şi să rămânem la principii pe care să nu le dăm uitării. Craiova are din nou reprezentare pe prima scenă fotbalistică, prin multă trudă, prin notabile investiţii financiare, legate de numele patronului Mihai Rotaru, discret, în banca lui, şi, fără să ne pripim, aparent străin de orice demagogie. O promovare fotbalistică este anevoioasă, cu o proprie foaie de parcurs, din care nu lipsesc momentele de cumpănă, sincopele şi mai ales deruta. Şi ne gândim la faptul că nu mai puţin de trei antrenori s-au rulat pe banca tehnică, deznodământul, îndelung aşteptat, surâzându-i lui Gabi Balint, fost internaţional şi jucător de legendă al Stelei, pe care viaţa l-a adus antrenor în Bănie şi nu jucător, atât de dorit pe vremea când era la Gloria Bistriţa. Cu o echipă încropită în vara trecută, ranforsată din mers, s-a atins dezideratul de suflet, într-un sport în care contează, desigur, piciorul, adică promovarea în Liga I. Craiova, aceea fragilă, naivă, nearticulată din toamna trecută, şi-a văzut liniştită de-ale ei, invulnerabilă la pamflete. Ăştia suntem. E complicat şi sublim. De la Bojan Brac la Viorel Ferfelea, trecând pe la Bogdan Vătăjelu, Costin Curelea şi Mihăiţă Pleşan, „jos pălăria”, gest valabil în faţa tuturor care au pus umărul şi osul în obţinerea rezultatelor de acum cunoscute. A fost un campionat dur, lung, cu suspans, foame de rezultate, sete de rezultate, goană după rezultate, o obsesie a rezultatului. Fiindcă acesta devenise mai important decât ceea ce se întâmpla pe câmpul de joc. Şi n-au fost puţine partide sălcii, cu prestaţii anemice, încheiate convenabil. S-a dorit cu atâta ardoare victoria „înădită”, încât dacă s-ar fi putut am fi ţinut să ştim din minutul unu rezultatul final. Şi dacă o ratare (de promovare) nu e nimic altceva decât o ratare, atunci o izbândă e şi ea ceva, pe care n-o putem asimila cu altceva. Un proiect temerar, cam asimetric la starea de spirit a multor suporteri craioveni, iniţiat de primarul urbei, Lia Olguţa Vasilescu, care chema la raţiune şi bun simţ, a fost dus la capăt cu o tenacitate uimitoare. N-am văzut până acum o femeie, într-o demnitate administrativă, să fie chinuită, în adevăratul sens al termenului, şi de fotbal. Deşi, la cum se împarte „găina gloriei”, după expresia unui poet care nu se pricepea la fotbal, s-a ales multă vreme doar cu sudalme, oribilităţi şi tot tacâmul, fără a lega dialog cu grobienii, cum să spun, fiindcă e ceva care ne scapă şi nici nu ne dorim să ieşim din acest registru de ignoranţă. Dacă n-avem de ce înălţa ode şi nici cocheta cu hohotul de râs triumfal la un triumf, putem, în schimb, „da Cezarului ce-i al Cezarului”, fiindcă pentru o clipă ne-am dus în Rai, cât mai suntem încă în viaţă. Până la urmă, un vis al multora dintre noi, deloc puţini la număr, de a avea din nou reprezentare fotbalistică pe prima scenă, cum se spune, este aproape de a prinde viaţă. Şi dacă a fost greu în Liga a II-a, să rămânem cu picioarele pe pământ, convinşi că va fi şi mai greu în Liga I. Cu noi în rândul lumii.