Alb-albaştrii şi-au asigurat rapid succesul cu Vâlcea, cu care au câştigat seria
Universitatea Craiova – CSM Rm. Vâlcea 3-0
Au marcat: Sin 13, Valskis 16, Varga 74 – penalty.
Stadion: Ion Oblemenco, spectatori: 3.000
Universitatea: Irimia – Cârjă, Patriche, Ljubinkovic, Vătăjelu – cpt. – Pătraşcu (84 Armăşelu) – Varga (75 Şerban), Valskis (67 Precup), Ferfelea, Sin – Ivan. Antrenor: Gabi Balint.
CSM Rm. Vâlcea: Matache – Samson, Pârvulescu, E. Stoica, Cucui – Cârstoiu, I. Stoica, Todea (60 A. Popa), Codin (46 O. Mihai) – Creţu (71 Deaconescu), Nkongue. Erik Lincar
Brigada de arbitri: Cătălin Botaş (Timişoara) – Bogdan Gheorghioiu (Timişoara), Mihai Marica (Bistriţa).
Eliminat: Cârstoiu 68
Sărbătoarea Craiovei a fost în cadru restrâns, meciul fără miză cu Vâlcea, desfăşurat şi într-o căldură sufocantă, concurând finala Simonei Halep. Cei 3.000 de fani care au renunţat la evenimentul istoric de la Paris au primit totuşi satisfacţia unei victorii concludente de adio pentru Liga a II-a. Una care o plasează meritat pe CS Universitatea în fruntea seriei pe care o câştigase net şi după sezonul regulat. Promovarea a fost serbată cu scandările celebre „Ştiinţa, Ştiinţa”, dar cele mai multe ovaţii le-a cules gloria alb-albaştră, Gică Craioveanu. Acesta a recuperat şi „leul” de la Mititelu, deocamdată simbolic, un steag imens cu simbolul Craiovei fiind predat suporterilor de fostul golgheter. În teren, băieţii lui Balint au retezat speranţele vâlcenilor mai rapid decât căldura. Chiar dacă Brac, Pleşan, Izvoranu, Ganea, Vandelannoite şi Curelea au primit vacanţă prematur, echipa încropită pentru ultimul meci din „B” s-a impus practic după primul sfert de oră şi fanii şi-au putut concentra atenţiile spre veştile de la Roland Garros. Şi pe teren s-a trăit pentru titlul râvnit de Halep, iar Varga şi-a celebrat golul cu o dedicaţie pe tricou pentru campioana noastră: „Simona, România te iubeşte!” Vătăjelu a avut permis doar pentru prima „banderolă”, nu şi să-şi execute penalty-ul, decarul Craiovei transformând la fel de sigur ca în derby-ul cu ASA.
Nici crainicul coborât pe pista arenei, pe stilul napoletan, n-a ratat prilejul unei încurajări de moment pentru Simona. Asta şi pentru că pe teren conturile erau rezolvate de mult. Sin şi Valskis făcuseră diferenţa la început după două faze atractive. Sin l-a făcut mândru pe Ivan de faza construită, finalizând-o la colţul lung, iar lituanianul a fructifica din şpagat lansarea lui Ferfelea. Vâlcea se putea simţi jenată de pretenţiile de promovare la „comisii”, după o primă repriză în care putea încasa mai consistent, dar Sin, Ivan şi Ferfelea au fost mai relaxaţi decât se impunea. Partea a doua s-a consumat parcă între reprizele de hidratare, la care întrebările vizau neapărat scorul de pe „Philippe Chatrier”. Cârstoiu n-a mai rezistat departe de monitor şi l-a obligat pe arbitru să-i dea permisul spre cabine, din două avertismente. Sărbătoarea a fost rapidă, Ciry Mayer, îmbrăcat în tricoul legendarului Ion Oblemenco interpretând „Cântec pentru Oltenia” tocmai când Simona câştiga tie-break-ul. Craiova revine după 3 ani în Liga I, iar FRF trebuie să-i acorde şi pe hârtie acest drept.
La meci a asistat şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, îmbrăcată intr-un tricou pe care scria 1948, anul înfiinţării Universităţii Craiova şi pe care erau afişate toate stemele echipei. La pauză, edilul le-a făcut o vizită suporterilor din Peluza Nord.
Balint: „Am avut concurenţă mare în finala lui Halep”
„Din păcate am avut o concurenţă mare şi mă refer la meciul din finala de la Roland Garros al Simonei Halep, un fenomen care se întâmplă rar. Oamenii sunt de înţeles că au stat acasă şi au urmărit-o, pentru că ăsta a fost motivul pentru care stadionul nu a fost plin. Eu unul nu am mai trăit bucuria la fel cum am simţit-o după jocul de la Reşiţa. Dar a fost frumos, şi cu artificiile şi cu şampania. Le mulţumesc în primul rând băieţilor, pentru că au fost ascultători. Ştiu că au trecut prin momente foarte grele la un moment dat, au fost mulţi nervi, mai ales în rândul celor care nu au jucat atât de mult. Eu sunt conştient şi mulţumit de mine, că întotdeauna am ales jucătorii care am crezut că sunt potriviţi pentru meciul respectiv. Cum i-am motivat să joace bine? Le-am spus că joacă pentru ei şi că trebuie să bucure lumea, pentru că orice s-ar întâmpla, pentru că era important să terminăm pe primul loc”, a spus Gabi Balint.
Vătăjelu: „Aşteptăm derby-urile cu Steaua, Dinamo”
Căpitan în ultimul meci al echipei CS Universitatea Craiova din Liga a 2-a, 3-0 cu CSM Râmnicu Vâlcea, fundaşul stânga Bogdan Vătăjelu a afirmat că abia aşteaptă derbiurile din Liga 1 cu Steaua şi Dinamo, sperând totodată ca suporterii craioveni să nu mai fie împărţiţi şi să vină să o susţină pe CSU. „Aşteptăm derby-urile cu Steaua, Dinamo, dar până atunci sperăm ca decizia Comisiei de Disciplină să fie una pozitivă. Eu cred că fanii o să-şi dea seama că asta e echipa oraşului până la urmă şi sper să vină la meciuri în număr cât mai mare”, a spus Vătăjelu
Dacian Varga a declarat: „Mă bucur că am marcat, dar important este că am câştigat şi că i-am făcut pe suporteri fericiţi. Golul i l-am dedicat Simonei Halep, suntem alături de ea. Toată lumea este mândră de ea, este campioana noastră. Ca să ajungi acolo e ca şi cum o echipă românească ar juca finala Ligii Campionilor. După un an de muncă era normal să ne bucurăm alături de fani, să sărbătorim calificarea în prima ligă. Avem o vacanţă scurtă, după care îi dăm drumul la treabă. Orice jucător bun este binevenit la Craiova şi sperăm ca oamenii din conducere să facă numai transferuri bune. Eu unul îmi doresc să fie aduşi numai jucători de calitate, cu o tehnică foarte bună, pentru că am văzut că aici, în Bănie, se caută mult mingicarii. Sper ca la viitoarele partide să ridicăm publicul în picioare. Sunt fericit că am ales Craiova, sunt bucuros că am promovat. Am mai spus-o şi o repet: în iarnă am ales Craiova în detrimentul unor echipe din Liga 1 pentru că ştiu ce înseamnă fotbalul aici”, a spus Varga.
Liga a II-a, seria a II-a, play-off, etapa a 10-a
FC Olt – ASA Tg. Mureş 1-0
CS Universitatea – CSM Rm. Vâlcea 3-0
Gloria Bistriţa – Metalul Reşiţa 2-3
Clasament
1. CS Universitatea 20 11 4 5 30-19 37
2. ASA Tg. Mureş 20 10 4 6 25-14 34
……………………………………………………………………………………….
3. CSM Rm. Vâlcea 20 8 6 6 20-19 30
4. Metalul Reşiţa 20 7 5 8 20-23 26
5. Gloria Bistriţa 20 6 6 8 22-27 24
6. FC Olt Slatina 20 4 3 13 10-25 15
daca nu juca Halep cred ca aveati spectatori si pe la porti dand spaga sute de lei sa intre in tribune
Comments are closed.