Let’s Do It, România! A început identificarea deşeurilor

0
452

După succesul primelor trei ediţii la care au participat peste 650.000 de voluntari, care au reuşit să strângă peste 1,6 milioane de saci de deşeuri, Ziua de Curăţenie Naţională din România a devenit deja o tradiţie, care uneşte românii de peste tot. Proiectul aduce împreună autorităţi, companii, ONG-uri, reprezentanţi media, persoane publice şi voluntari, pentru a face curăţenie în toată ţara, într-o singură zi. Anul acesta, Ziua de Curăţenie Naţională se va desfăşura pe 28 septembrie.

Let’s Do It, România! a dat startul etapei de cartare, care presupune implicarea tuturor echipelor judeţene de voluntari în procesul de identificare a mormanelor de gunoi din arealele naturale. Din iunie şi până în septembrie, voluntarii vor crea împreună „Harta deşeurilor din România”, o hartă în format electronic, actualizată în timp real, care poate fi accesată şi prin intermediul aplicaţiilor mobile.

Voluntarii merg pe teren şi identifică mormanele de gunoaie din zonele alese, cu ajutorul GPS-ului. Apoi completează o fişă cu detalii relevante pentru ziua de curăţenie: ce tipuri de deşeuri se află în compoziţia mormanului, volumul, elementele de dificultate din punct de vedere al accesului sau al transportului deşeurilor, precum şi descrierea completă a punctelor de reper şi a modului în care se face accesul. La final, voluntarii introduc datele pentru fiecare morman cartat pe harta online, furnizând toate detaliile din fişa de morman.

Toţi cei care vor să contribuie la realizarea „Hărţii deşeurilor” pot încărca mormanele de gunoi, identificate în afara oraşelor, accesând aplicaţia proiectului http://app.letsdoitromania.ro, secţiunea Adaugă Gunoi.