Detaşamentul 2 Pompieri Craiova, câştigător al concursului serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă

0
372

Săptămâna trecută, joi şi vineri, s-au desfăşurat concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, etapa pe inspectorat, având ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. La acest concurs au participat loturile reprezentative ale subunităţilor de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj. Probele la care cadrele unităţii şi-au demonstrat îndemânarea au fost scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 metri, ştafeta 4×100 metri şi realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă. Câştigător a fost desemnat echipajul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova, urmat de Secţia de Pompieri Segarcea şi Detaşamentul 1 Pompieri Craiova. În urma desfăşurării probelor de concurs, lotul ISU Dolj, format din cei mai buni 12 sportivi, va participa la faza a III-a zonală, care va fi organizată la Caraş-Severin, în perioada 31 iulie – 2 august 2013, după cum au precizat reprezentanţii unităţii.