Dolj: Peste 200 de sancţiuni pentru viteză aplicate în week-end

0
406

Poliţiştii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere din cadrul Poliţiilor Băileşti şi Calafat au organizat, în week-end, o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea excesului de viteză pe drumurile europene, naţionale şi pe cele mai circulate artere din Craiova. Cu ocazia desfăşurării acestor activităţi, poliţiştii rutieri au constatat nu mai puţin de 571 de încălcări ale legii de natură contravenţională, din care 288 de depăşiri ale regimului legal de viteză pe anumite tronsoane de drum şi 94 de cazuri de neport al centurii de siguranţă. Pentru sancţionarea acestor abateri, poliţiştii au aplicat amenzi în valoare totală de 81.075 lei, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 16 permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice constatate la autovehicule.