Localnicii din Argetoaia, mulţumiţi de „schimbarea la faţă” a comunei

0
824

Mult au aşteptat oamenii din Argetoaia vremuri mai bune. Uşor-uşor, cele aproape 5.000 de suflete răspândite în cele 12 sate ale comunei –  Argetoaia, Salcia, Leordoasa, Teascu-Deal, Ursoaia, Iordăcheşti, Berbeşu, Piria, Malumnic, Băranu, Novacu şi Poiana Fântânii – încep să creadă că speranţele lor nu au fost în zadar. Cei mai mulţi localnici se îndeletnicesc cu agricultura, trăiesc din roadele muncii la câmp şi în grădini, suprafaţa agricolă generoasă a comunei ajungând la 5.188 ha. Mare parte dintre tinerii de aici însă nu s-au mai încumetat să-şi lege viaţa de pământurile moştenite de la părinţi sau bunici şi au plecat cu sutele în străinătate, căutând o viaţă mai bună. Mai vin acasă de sărbători sau vara, în august, când bâlciul de la Argetoaia, tradiţie păstrată cu sfinţenie de cel puţin 100 de ani, le dă prilejul să-şi întâlnească rudele şi prietenii şi să retrăiască bucuria unei sărbători câmpeneşti de acasă, după mulţi ani petrecuţi departe. Chiar şi aşa, ei se gândesc să se întoarcă într-o zi în comuna natală, acolo unde lucrurile nu trebuie să stea în loc, ci să ţină pasul cu vremurile. Autorităţile locale ştiu asta şi lucrează de zor ca să schimbe faţa comunei şi să ofere localnicilor condiţii din ce în ce mai bune de viaţă.

Cum intri în comună, de o parte şi de alta a străzii vezi urmele lucrărilor la sistemul de alimentare cu apă, începute anul trecut, şi utilajele gata să ducă munca mai departe în satele Salcia, Leordoasa şi Poiana Fântânii. Pentru oameni, faptul că au apă curentă înseamnă mare lucru. Asta le uşurează cu mult munca. „Nu credeam că vom ajunge să ne vedem cu apă în curte, dar uite că a venit şi vremea asta. La ţară nu poţi să faci nimic fără apă, că trebuie să dai la păsări, la animale, să uzi în grădină. E mai lesne munca acum că nu mai suntem nevoiţi să cărăm apa, să scoatem din fântâni. Primarul a făcut multe lucruri bune pentru comună. Este şi tânăr, are curaj şi ne-a demonstrat că se gândeşte la binele nostru”, a spus Ion Becheru din Argetoaia.

În componenţa comunei se află şi satul Malumnic, acolo unde oamenii mai au încă de aşteptat până la soluţionarea completă a problemei legate de sursele de apă. Pentru moment, autorităţile au găsit o soluţie, mană cerească pentru oamenii nevoiţi până acum să care apă de departe. “În satul Malumnic situaţia nu este tocmai aşa cum trebuie în ceea ce priveşte sursele de alimentare cu apă, aşa că am forat un puţ chiar în mijlocul satului, la 80 de metri adâncime, care va asigura alimentarea atât a gospodăriilor, dar va putea fi utilizat şi pentru adăparea animalelor. Urmează să amplasăm o pompă şi să o dăm în folosinţă. Până acum oamenilor le era foarte greu. Era o fântână la baza unui deal şi de acolo cărau apa. Am găsit şi un constructor cu care ne-am înţeles la preţ, pentru că acum e mai greu cu banii şi cu o investiţie acceptabilă am acoperit toate costurile acestei fântâni”, a explicat viceprimarul comunei Argetoaia, Ioan Popovici.

“În afară de agricultură, nu prea mai sunt alte surse de venit” - „Sunt foarte puţine locurile de muncă în zonă, iar salariile sunt mici, cea mai mare parte a populaţiei tinere a plecat să muncească în străinătate. Au rămas părinţii, bunicii, oamenii în vârstă care trăiesc din pensii şi din agricultură. Deşi avem peste 5000 ha de teren care poate fi exploatat agricol, producţia nu este una performantă, oamenii fie nu au bani, fie sunt prea bătrâni ca să muncească la un nivel mai mare decât acela de subzistenţă. Locuitorii comunei practică o agricultură în folosul individual, adică atât cât să le ajungă pentru a creşte un animal şi câteva păsări în curte”, a declarat Mircea Beznă.

La zi cu lucrările pe Măsura 3.2.2.

Într-o comună mare cum este Argetoaia mai sunt multe lucruri de făcut, şi printre proiectele mari pentru alimentare cu apă şi canalizare autorităţile locale nu au uitat nici de infrastructura din comună, care mai are nevoie de reparaţii, mai ales după lucrările la reţeaua de apă. “Avem în derulare un proiect pe Măsura 3.2.2. pentru apă, canalizare, asfaltare şi construirea unei grădiniţe în satul Salcia – parter plus etajul I. În satul Argetoaia avem două tronsoane de drum de asfaltat, iar în satul Salcia avem apă, canalizare şi asfaltare. Am terminat cu instalaţiile propriu-zise, la canalizare ne apropiem de finalizare, mai avem de lucrat la staţia de epurare, apoi urmează asfaltarea în satul Salcia, avem şi banii pentru finalizarea proiectului. Cred că într-o lună terminăm cu tot, oricum suntem în grafic”, a mai spus viceprimarul Ioan Popovici.

Mediul înconjurător, protejat la Argetoaia

Panourile solare, din ce în ce mai utilizate şi de români, graţie sistemului simplu, modern şi ecologic de producere a energiei termice şi a economiei la factura de încălzire, vor fi montate şi la Argetoaia, la unităţile şcolare, dar şi la Primărie. „Şcolile din Argetoaia şi Salcia, dar şi Primăria vor avea sistem de încălzire solară. Am întocmit deja proiectul pentru achiziţionarea şi punerea în funcţiune a panourilor solare în cele trei locaţii, cu fonduri de la Ministerul Mediului. Am semnat un contract de execuţie şi montarea va începe în maximum o lună”, a declarat primarul comunei Argetoaia, Mircea Beznă.

În incinta şcolii de centru din Argetoaia a fost construit un grup sanitar care urmează să fie dat în folosinţă. Ridicată cu sprijinul Asociaţiei „World Vision”, care a venit cu jumătate din banii necesari lucrării – 120.000 lei –, restul sumei fiind alocat de la Consiliul Local, clădirea beneficiază de 18 cabine de toaletă, care vor putea fi folosite atât de profesori, cât şi de elevi.

 

Obrocea Gheorghe, sat Poiana Fântânii: “Viaţa la ţară nu este tocmai uşoară, iar acest lucru se întâmplă peste tot. Am învăţat să nu ne plângem, să mergem mai departe şi să ne descurcăm aşa cum putem. În Argetoaia avem oameni gospodari, muncitori, iar mulţi dintre ei lucrează în străinătate. În felul acesta reuşim să mai agonisim câte ceva. De primar ne-am convins din primul mandat că este un om hotărât să facă treabă. De aceea a câştigat şi al doilea mandat. A schimbat faţa acestei comune. Avem apă, canalizare, drumuri asfaltate. A schimbat şi atitudinea celor de la Primărie faţă de noi”.

LAVINIA ILINA şi ALINA DRĂGHICI