„Să fie rău, să nu fie bine” – acesta este singurul raţionament, inspirat din gândirea profundă a „Regelui”, pentru numirea lui Hagi la naţională. Obiectiv – turneul final din 2016. SF-ul imaginat de FRF nu oferă nicio şansă naţionalei României, abia reintrată în cărţile calificării pentru barajul CE din 2012. Pe Hagi nu-l recomandă nicio performanţă ca antrenor, toate tentativele sale eşuând lamentabil. Naţionala, Bursaspor, Timişoara, Steaua şi Galata în două rânduri sunt tot atâtea eşecuri în „necrologul” său de tehnician. Hagi nu acceptă teoria conform căreia „nu este obligatoriu ca un mare jucător să devină şi un mare antrenor”. Dacă s-a apelat la lovitură de imagine, aceasta nu mai stă în picioare, din moment ce lui Hagi i s-a oferit deja şansa de a-şi exploata renumele căpătat în cariera de fotbalist pe banca naţionalei. Mircea Sandu pare să nu fii învăţat nimic din experienţa celor de la Galata. Falimentul politicii sale nu mai poate fi evitat prin lovituri de imagine, ci doar prin performanţe. Tragic este încă că nici măcar Hagi nu este capabil să-şi evalueze potenţialul. Nu a vrut în ruptul capului să înceapă de jos, să preia o echipă fără pretenţii şi să o formeze. A ţintit la vârf şi a dat chix de fiecare dată. Deşi are exemplul propriei academii, construită cu migală pe modelul „Luceafărului”, Hagi îşi contrazice proiectul, probând cu obstinaţie pălării prea mari pentru dimensiunile sale reduse ca antrenor. Când vorbeşte despre mini-mandatele sale, Hagi invocă de fiecare dată promovarea unor jucători precum Torje la Timişoara, Bicfalvi la Steaua sau Arda Turan la Galata. Ori postul de selecţioner nu presupune lansarea de noi talente, precum la propria-i academie, ci exploatarea a tot ceea ce oferă mai bun fotbalul românesc pentru obţinerea unor rezultate. Lucescu junior, un antrenor decent la nivel de club, a demonstrat că nu poate gestiona echipa naţională, unde trebuie să evaluezi aria de selecţie înaintea fiecărei acţiuni şi să pregăteşti echipa tactic şi motivaţional în timpul scurt pe care îl ai la dispoziţie. Hagi a demonstrat şi fragilitate psihică, nefiind capabil să accepte presiunea rezultatelor, cea din partea mass-media şi a publicului, încheind prematur şi dezolant orice proiect început. Dacă el însuşi nu are răbdare să înceapă de la un nivel inferior, cum ar putea ceilalţi să coboare ştacheta în ceea ce-l priveşte şi să-i accepte eşecurile repetate, în speranţa că ar avea succes la un moment dat? Hagi nu s-a protejat deloc în tentativa de a deveni antrenor. Şi-a propus targeturi înalte şi invariabil a ratat. Pele, Maradona sau Dobrin au păţit la fel, însă la un moment dat s-au resemnat. Asumându-şi provocări cărora nu le poate face faţă, Hagi riscă să-şi piardă mult din imaginea dobândită prin munca şi talentul de fotbalist.
P.S.
Dacă Hagi a refuzat să preia în acest moment postul de selecţioner, care a mai fost rolul dezbaterilor de ieri cu Mircea Sandu? Este Hagi este adeptul strategiilor pe termen lung şi foarte lung şi când este vorba de negocieri sau se teme că naţionala mai păstrează şanse de calificare şi i se va atribui un alt eşec?
De acord de la început până la sfârşit. Este singurul articol pe care-l citesc, despre Hagi, pe gustul meu. Prin comparaţie, autorul a uitat să vorbească despre Petrescu care, în scurt timp, a făcut o tanti nimeni campioană. Şi se luptă bine peste tot pe unde se află. Gică a procedat în fotbal şi va proceda, exact ca la luările de cuvânt. Dă câte o gherlă de te cruceşti. Deşi autorul a făcut-o la mişto eu zic: Mai terminaţi-o fraţilor cu “regele”.
Comments are closed.