S-a dat startul maratonului de vaccinare, non-stop, timp de zece zile, împotriva COVID – 19

0
590

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare împotriva COVID – 19 a fost prezent, astăzi, la Craiova, la deschiderea „Maratonului vaccinării” pe Stadionul “Ion Oblemenco” . Acesta a efectuat şi vaccinări. Acţiunea va fi non-stop şi se va desfăşura până pe 17 mai, fiecare persoană putându-se vaccina doar pe baza buletinului de identitate. Centrul de pe stadion va fi deschis în perioada 10-17 mai și va funcţiona 24 de ore din 24.  Campania maraton se numeşte „Ia-ţi revanşa! Vaccinează-te!; Doljul câştigă maratonul vaccinării pe Stadionul Ion Oblemenco”!, iar noul centru de vaccinare va avea 10 fluxuri. Este un parteneriat între Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Universitatea din Craiova, Societatea Naţională de Medicină de Familie şi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). 

La conferinţa de presă organizată astăzi, au fost prezenţi, alături de Valeriu Gheorghiţă, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi ai partenerilor – UMF Craiova, Universitatea din Craiova. Cu toţii au punctat importanţa vaccinării. Redăm din declaraţii: “Am convingerea că suntem pe drumul cel bun, iar acest Centru de vaccinare este unul care îi poate aduce pe oameni aproape de vaccinare, deoarece este calea pe care trebuie să mergem, dacă vrem să scăpăm de pandemie” –  Nicuşor Roşca, prefect al judeţului Dolj; “Revenirea la normalitate se poate face doar prin dorinţa noastră. Studenţii noştri s-au oferit voluntari şi s-au implicat în campania de vaccinare şi aşa vom face în continuare” – prof.univ.dr. Dan Ionuţ Ghionea, rector al UMF Craiova; “Toţi cei care lucrăm în sistem promovăm vaccinarea. Numai prin acest procedeu putem depăşi pandemia” –  Iuliana Manea, director adj. al DSP Dolj; “Vom promova tot timpul vaccinarea” – prof.univ.dr. Dan Selişteanu, prorector al Universităţii din Craiova; “S-a lucrat la foc – automat, dacă pot spune aşa, pentru diminuarea efectelor pandemiei, în Craiova şi în Dolj. Craiova este unul dintre puţinele oraşe din ţară care a ridicat un spital nou, devenit suport COVID . Şi celelelate unităţi medicale din municipiu au fost în prima linie, lucrându-se în ture, inclusiv suplimentare. Dar, profit de prezenţa dumneavoastră aici (Valeriu Gheorghiţă – n.r.) pentru a face o sugestie. Este vorba de cabinetele şcolare, unde trebuie făcut ceva, pentru suplimentarea locurilor de medici şi asistenţi. Multe dintre cadre au fost prezente şi pe prima linie a frontului de luptă cu pandemia, iar cabinetele medicale şcolare au fost în dificultate ” – Lia Olguţa Vasilescu, primar al Craiovei; “Consiliul Judeţean Dolj a fost tot timpul alături de campania de vaccinare şi o va susţine. Suntem convinşi că numai aşa putem trece peste această pandemie”-  Cosmin Vasile, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

 

Doar vaccinarea ne poate proteja

Valeriu Gheorghiţă  a punctat că, din punct de vedere al evoluţiei pandemiei, lucrurile stau cât se poate de bine şi prin vaccinare poate fi consolidată evoluţia favorabilă. „Cred că nu trebuie să vorbim în cifre, este important ca orice persoană care se vaccinează să înţelegem că este o persoană protejată, o persoană care, la rândul ei, protejează pe cei din jur. Acesta este mesajul, nu trebuie să ne propunem o ţintă, trebuie să asigurăm vaccinarea cât mai multor persoane într-un timp cât mai scurt pentru a avea o şansă cât se poate de reală de a reveni la normalitate, pentru că revenirea la normalitate, din opinia noastră, este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranţă şi vedem că, din punct de vedere al evoluţiei epidemiei, lucrurile stau cât se poate de bine. Sperăm să consolidăm această evoluţie favorabilă şi prin vaccinare putem asigura această consolidare şi predictibilitatea pe termen lung tocmai pentru a nu reveni într-o perioadă cu foarte multe restricţii”, a spus Valeriu Gheorghiţă. Acesta a mai menţionat:„Cu siguranţă ezitare există peste tot, în final toată lumea va înţelege şi vor recurge la acest gest firesc de normalitate şi anume la vaccinare. Doar aşa putem să ne protejăm pe noi şi pe cei din jurul nostru”.

Valeriu Gheorghiţă: “Sunteţi pe primele locuri în ţară în ceea ce priveşte incidenţa redusă a cazurilor de COVID – 19”

Dar, fiind în Craiova, implicit în Dolj, Valeriu Gheorghiţă a fot întrebat şi despre situaţia existentă în teritoriu. “Sunt mulţumit de ceea ce am găsit aici. Ştiu cât de greu a fost. Autorităţile locale şi judeţe au colaborat foarte bine şi, din ceea ce am văzut pe statistici, sunteţi pe primele locuri în ţară în ceea ce priveşte incidenţa redusă de infectare la 1.000 de locuitori. Sunt convins că lucrurile vor merge foarte bine şi în continuare” a punctat Valeriu Gheorghiţă.