Ministerul Fondurilor Europene = Ministerul Zero Absolut

0
2076

Declaraţie a senatorului de Dolj, Ion Pioteasa:

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, și-a câștigat deja renumele de „ministrul ZERO ABSOLUT“. Timp de șase luni, el nu a fost în stare să finalizeze negocierile pentru aprobarea unor documente-cheie precum Acordul de Parteneriat și Programele Operaționale. Au fost trimise toamna trecută ca draft la Bruxelles, s-au întors cu observațiile Comisiei în luna decembrie și de atunci au rămas prin sertare! Ghinea n-a mișcat vreun deget nici pentru acreditarea autorităților de implementare și de aceea nu putem lansa ghiduri și sesiuni de proiecte. În plus, sistemul informatic în care se depun și administrează proiectele europene trebuie modificat în concordanță cu ghidurile lansate. Și aici, totul este blocat și suntem practic la… ZERO!

Mai mult, Ghinea și-a bătut joc și de cele câteva apeluri de proiecte ajunse la maturitate, pe care le-a găsit când a ajuns la minister. A făcut un gest criminal: a oprit procesul de evaluare si contractare! Astfel, a blocat și absorbția curentă, aferentă exercițiului financiar 2014-2020. Doar 0,4% s-au absorbit din acest exercițiu cu Ghinea ministru la Fonduri Europene.

De mult trâmbițatul Program Național de Redresare și Reziliență ce să mai spunem? E clar că vom fi codașii Europei. De fiecare dată când Comisia Europeană ne respinge Planul Național de Redresare și Reziliență, România pierde miliarde și miliarde de euro! Întârzierea aprobării PNRR înseamnă mai puțin timp de implementare, adică mai puține proiecte, deci mai puțini bani decontați de România. Deja s-a întârziat foarte mult față de alte țări – România va fi printre ultimele, dacă nu chiar ultima țară care va obține aprobarea, deci nu vom mai avea timp ca în acest an să începem proiecte care să fie decontate din PNRR. Chiar dacă vom primi un avans de la Comisia Europeană, banii vor fi doar pe hârtie, pentru că nu vom avea nicio factură pe care să o decontăm din acești bani. Și ajungem iarăși la aceeași concluzie: că avem de-a face cu un GUVERN ZERO. De fapt, chiar Financial Times ne spune că Guvernul României nici măcar nu a înțeles pentru ce a alocat UE aceste miliarde de euro!

Laserul de la Măgurele, alt eșec răsunător al Guvernului PNL-USR

Am aflat recent, cu stupoare, că România a dispărut complet de pe radarul UE privind integrarea în infrastructura de cercetare laser europeană, pierzând, inițial, poziția de stat membru gazdă și, ulterior, și pe cea de „Observator“. Totul din cauza lipsei de interes și cunoștințe în susținerea intereselor României a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, aflat sub bagheta magică a ministrului USR Ciprian Teleman.

Concret, laserul de la Măgurele, cel mai important proiect științific al României, este o biată notă de subsol în comunicatul Comisiei Europene, care anunță că doar Cehia, Ungaria, Italia și Lituania sunt membri fondatori ai programului privind infrastructura de cercetare, denumit ELI-ERIC, iar Germania și Bulgaria sunt observatori. Impactul negativ asupra României al acestei decizii se concretizează în incapacitatea de accesare a proiectelor europene de cercetare în domeniul laserelor și în necesitatea utilizării de resurse proprii de finanțare pentru întreținerea facilității (estimate la 30 de milioane de euro anual). Asta fără a lua în discuție efectele de necuantificat ale faptului că țara noastră nu va participa la politica științifică europeană în domeniu.

Sub guvernarea PNL-USR ne așteptăm ca ELI-NP Măgurele să devină un muzeu ce atestă incompetența administrativă, care echivalează, în acest caz, cu subminarea economiei naționale. Poate vom putea recupera investiția din vânzarea biletelor de intrare, pentru că prestigiul României în materie de cercetare laser nu va putea fi recuperat.