Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va organiza vineri, 19 mai, ora 18.00, în Salonul Medieval, conferinţa „Poezie şi jazz critic-fiction” susţinută de poetul gălăţean Adi George Secară, urmată de lansarea volumului de versuri „Eu, Henric al ∞–lea & muzele decapitate”. Conferinţa se va desfăşura în cadrul proiectului TRADEM (Taifasuri Rânduite Artistic de Emoţii Manifestate), ediţia din luna mai.
Adi George Secară (n. 26 aprilie 1972, Galaţi) a studiat la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (specializarea istorie-filozofie, promoţia 2000) şi are, tot aici, un Master în Filosofie şi Spiritualitate Răsăriteană (2008). Din toamna anului 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Din 1998 până în 2000 a obţinut premii la diverse concursuri literare, cel mai important fiind cel care i-a permis să debuteze editorial în anul 2001. A fost redactor şi/sau colaborator la revistele gălăţene „Porto-Franco” (2000-2007), „Dominus” (din 2002), „Dunărea de Jos” (din 2003), „Tecuciul Cultural” (din 2006 până la încetarea apariţiei publicaţiei), „Tecuciul literar-artistic” (din 2007), „Boema” (din 2009), „Axis Libri” (din 2009), „Antares” (din 2010) ş.a. La aceste publicaţii a semnat sau semnează şi în prezent diverse rubrici, în special de cronică de carte. Din 2009 coordonează Cenaclul literar Cubul Critic OBLIO din Galaţi.