Merkel spune nu votului în Germania pe tema reintroducerii pedepsei capitale în Turcia

0
251

MerkelCancelarul german, Angela Merkel, a respins ”categoric” organizarea pe teritoriul german a unei eventuale campanii pentru referendumul turc privind reintroducerea pedepsei capitale. “Pedeapsa cu moartea este un subiect pe care-l refuzăm categoric, de ce să o autorizăm dacă nu suntem obligaţi să facem asta? Nu vom face asta!”, a declarat Angela Merkel, într-un interviu pentru un post de radio local. Guvernul de la Berlin a transmis deja de vineri că nu ar trebui să aprobe votul în Germania în cadrul posibilului referendum pe tema reintroducerii pedepsei capitale în Turcia. “Nu putem permite votul în Germania pe tema unui instrument care intră în contradicţie cu valorile şi constituţia noastră”, a declarat Martin Schulz, candidat la funcţia de cancelar german şi fost preşedinte al Parlamentului European.  În urma tentativei eşuate de lovitură de stat, din iulie 2016, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnalat că se gândeşte să propună un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea, măsură criticată de Germania şi alte state din Uniunea Europeană. Autorităţile din Germania au acordat azil politic mai multor militari turci şi familiilor lor care deţineau paşapoarte diplomatice, după ce aceştia au cerut protecţie în urma măsurilor drastice introduse de Ankara după tentativa eşuată de lovitură de stat din Turcia. Luna trecută, Ministerul german de Interne a comunicat că a primit 262 de solicitări de azil politic de la cetăţeni turci care deţin paşapoarte diplomatice, însă nu a precizat cât din aceste persoane lucrau la bazele NATO din Germania. În urma tentativei eşuate de lovitură de stat din luna iulie 2016 în Turcia, 414 militari, diplomaţi, judecători şi alţi oficiali turci au cerut azil politic în Germania, potrivit celor trei instituţii media. Relaţiile dintre Berlin şi Ankara s-au deteriorat puternic în cursul campaniei pentru referendumul privind consolidarea puterilor preşedintelui, dar şi din cauza arestării unui jurnalist turco-german în Turcia.