Campanie pentru donarea de sânge, la Craiova

0
357

La fiecare trei secunde un pacient are nevoie de sânge. Este o problemă acută cu care se confruntă spitalele şi medicii din România. Ultimele studii arată că doar două din o sută de persoane obişnuiesc să doneze sânge. Prin urmare, nu de puţine ori cantitatea colectată se dovedeşte a fi insuficientă comparativ cu cererea foarte mare înregistrată de unităţile sanitare.

sange (1)Pentru a promova donarea de sânge, zilele acestea, până vineri, la Craiova, se desfăşoară o amplă campanie, organizată de studenţii medicinişti craioveni, sub sloganul „Donează sânge, fii erou!”. Acţiunea va avea loc în perioada 9-13 mai a.c., în nouă centre universitare din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Sibiu, Craiova, Timişoara, Târgu-Mureş şi Oradea.

Campanii de acest fel au loc tot mai frecvent pe fondul lipsei unei cantităţi suficiente de sânge în spitale. Este o realitate cu care medicii doljeni se confruntă, din păcate, deseori, chiar în sălile de operaţie.

Cei care vor să doneze trebuie să îndeplinească mai multe condiţii

Craiovenii care vor să dea o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă pe patul de spital sunt aşteptaţi la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Craiova (CRTS), până vineri 13 mai a.c., între orele 8.00-12.00, unde Societatea Studenţilor în Medicină din Craiova (SSMC) organizează o campanie benevolă de donat sânge.

La dispoziţia donatorilor sunt cadre medicale specialiste în domeniu ce respectă cu stricteţe normele internaţionale de igienă în timpul actului de donare. Ca măsură de siguranţă pentru pacienţii din spitale ce vor beneficia de produsele prelevate, se efectuează şi o serie de teste în laboratoare de specialitate pentru a exclude eventuala transmitere a unei boli prin transfuzie. Din cantitatea de sânge recoltată se vor face preparate din sânge necesare pentru intervenţiile chirurgicale, aşa cum ar fi masa eritrocitară, plasma congelată sau concentratul trombocitar.

În cazul în care donatorul suferă de o boală transmisibilă, acesta va fi informat asupra stării lui de sănătate. În cadrul acestei campanii, tinerii studenţi cu un simţ crescut al responsabilităţii se implică activ pentru a arăta că le pasă de concetăţenii lor, mai ales că este vorba de studenţi care vor deveni medici, deci vor avea un contact permanent cu pacienţii. Se urmăreşte cu această ocazie şi informarea populaţiei craiovene, atât în rândul studenţilor, cât şi a celorlalte categorii, prin distribuirea de pliante. Înainte de toate, pentru a dona sânge craiovenii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Eligibile sunt doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani. Totodată, donatorii trebuie să aibă o stare de sănătate bună, să fie odihniţi, să nu consume alcool cu 48 de ore înaintea donării, să aibă greutatea peste 60 kg, să nu sufere de afecţiuni precum hepatită, TBC, malarie, boli de piele, ulcer sau diabet zaharat şi să nu figureze în registrele medicale cu boli de inimă. Persoana care doreşte să doneze sânge nu trebuie să fie alergică sau să fi donat sânge cu 72 de zile înainte de recoltare. În dimineaţa recoltării de sânge pot fi consumate cel mult două felii de pâine cu margarină şi gem. De asemenea, trebuie consumate multe lichide. Sunt interzise în schimb alimentele bogate în grăsimi şi laptele. Nici fumatul nu este recomandat înainte de a dona sânge din cauza riscului de lipotimie.sange

În sprijinul pacienţilor din spitale

Pentru a-i încuraja să vină la Centrul de Transfuzii, donatorii sunt atraşi şi cu câteva facilităţi: şapte bonuri de masă în valoare totală de 70 de lei şi analize gratuite în valoare de 100 lei pentru depistarea hepatitei B şi C, a HIV/SIDA şi a leucemiei. De asemenea, tot cu această ocazie sunt determinate hemoglobina, grupa sanguină şi Rh-ul. Tot pe lista de beneficii figurează şi o reducere de 50% pe transportul în comun timp de o lună şi o zi liberă la serviciu sau şcoală.

În Uniunea Europeană se înregistrează anual peste 20 de milioane de donări de sânge. În Romania, doar 2% din populaţia adultă donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa. De aceea, la noi în ţară există o nevoie permanentă atât de sânge şi de preparate sangvine, cât şi de donatori fideli. În aceste condiţii, se încurajează donarea benevolă de sânge.