Procesul Mediaset: Silvio Berlusconi, condamnat la 4 ani de închisoare în apel

0
369
Silvio Berlusconi

Curtea de Apel din Milano a confirmat miercuri, 8 mai a.c., pedeapsa cu închisoarea pentru fraudă fiscală pronunţată de prima instanţă contra lui Silvio Berlusconi în procesul Mediaset. Pe 26 octombrie 2012, Silvio Berlusconi fusese condamnat, de instanţa de fond, în dosarul Mediaset, la 4 ani de închisoare cu executare pentru fraudă fiscală, pedeapsa fiind imediat redusă la un an. Berlusconi a obţinut reducerea pedepsei în temeiul unei legi a amnistiei din 2006, care a fost promulgată de guvernul de stânga de la acea vreme, condus de Romano Prodi, pentru a reduce suprapopularea din închisori. De asemenea, confirmând condamnarea din prima instanţă, Curtea de Apel din Milano a declarat inadmisibil recursul acuzaţilor, din care face parte şi ex-premierul, şi a confirmat ca pedeapsa cu închisoarea pronunţată la 26 octombrie 2012 în cazul acestuia să fie însoţită de interzicerea exercitării oricărei funcţii publice timp de 5 ani şi plata a 10 milioane euro către fiscul italian. În această afacere, unul dintre cele trei procese în care Silvio Berlusconi este inculpat, i se reproşează încercarea de eludare a fiscului prin umflarea în mod artificial a costurilor de achiziţie ale drepturilor de difuzare ale unor filme, cumpărate de la grupuri americane de către societăţi fictive, care îi aparţineau, pentru a le revinde imperiului său mediatic Mediaset. Grupul Mediaset, susţine Parchetul din Milano, ar mai fi constituit „fonduri negre” în străinătate şi şi-ar fi redus câştigurile în Italia, pentru a plăti impozite mai mici. Il Cavaliere va ataca acum decizia la o instanţă superioară, respectiv la Curtea de Casaţie. Dacă cererea va fi acceptată, afacerea ar putea fi prescrisă, data limită fiind sfârşitul lui 2013 şi începutul lui 2014. În dreptul italian, în cazul pedespselor mai mici de 2 ani, când condamnatul are peste 75 de ani, acesta nu mai merge la închisoare, dar poate presta munci în serviciul social. Toate acestea fac improbabilă executarea pedepsei pronunţate. Avocatul lui Berlusconi, Nicolo Ghedini, a criticat sentinţa pronunţată, făcând referire la prejudecăţile magistraţilor din Milano faţă de ex-şeful guvernului. „Am avut cunoştinţă de această decizie”. Renato Schiafini, şeful grupului parlamentar de la Senat al PdL, a denunţat „persecuţia judiciară a unui lider care a primit voturile a 10 milioane de alegători”. În timp ce Berlusconi a avut o revenire spectaculoasă la alegerile legislative din 24-25 februarie a.c., procesele intentate împotriva sa nu constituie altceva decât o grăbire a încheierii carierei sale politice. Procesele sunt în număr de trei. În cel de-al doilea proces, Unipol, Berlusconi este acuzat de violarea secretului de anchetă, un scandal bancar din 2005 în care a fost condamnat, la 7 martie, la un an de închisoare de prima instanţă. În cel de-al treilea proces, „Ruby”, este acuzat de relaţii sexuale cu o minoră, prin utilizarea prerogativelor de preşedinte al Consiliului de miniştri în momentul faptelor, 2008. Următorul termenul de judecată în acest proces este 13 mai. Prescripţia faptei este în 2020. Îl aşteaptă o pedeapsă de 3 ani pentru prostituţie cu minore şi 2 ani pentru abuz de putere. Rezultatul procesului Mediaset depinde şi de un verdict al Curţii Constituţionale, aşteptat pentru luna iunie. Aceasta trebuie să se pronunţe pe o negare a instanţei de apel de a scuza absenţa lui Berlusconi la procesul său, în martie 2012, când era preşedintele Consiliului de miniştri. Dacă Curtea îi dă dreptate lui Il Cavaliere, procedura va fi atunci pur şi simplu anulată.