„Planul de economii” de la BCR

0
343

Banca Comercială Română (BCR) are, în circa patru luni de la lansare, aproape 4.000 de clienţi care au ales să economisească cu „Planul de economii”. Suma medie economisită lunar de aceşti clienţi este de peste 320 de lei. BCR a lansat, la sfârşitul anului trecut „Planul de economii”, care este soluţia ideala pentru clienţii care vor să economisească regulat, pe o perioadă determinată de timp, în scopul îndeplinirii unor planuri financiare viitoare pentru ei sau pentru copii lor.  Produsul este prezent sub două forme: pentru adulţi şi pentru copii, iar suma minimă depusă lunar este 50 de lei (adulţi) sau 40 de lei (minori), respectiv 10 EUR (adulţi sau minori). “Peste 60% din cei care au achiziţionat noile pachete de cont curent sunt clienţi noi. Tot în acest sens, vom simplifica şi uniformiza grila de comisioane pentru toţi clienţii. Pachetul de cont curent oferă cel mai scăzut cost total pentru operaţiunile bancare care fac parte, inevitabil, din viaţa de zi cu zi a oricărui client: retrageri de numerar, plata facturilor sau transferuri bancare”, a declarat Cătălina Zincenco, şef departament, Produse de Economisire şi Investiții, BCR.