Derby-ul Clujului s-a terminat după 25 de minute de joc din cauza incidentelor
Ca de obicei în ultimele sezoane ale Ligii I, lupta la titlu se va decide şi la comisii. Acum doi ani Poli Timişoara a primit de la Lausanne punctele pierdute pe teren în Giuleşti, anul trecut aceeaşi echipă de pe Bega a fost retrogradată din cauza licenţei, deşi se calificase pentru preliminariile Champions League de pe locul secund. Cu patru etape înaintea finalului actualului sezon, CFR Cluj ar putea obţine punctele decisive pentru câştigarea campionatului tot la „masa verde”. Marţi seara, derby-ul Clujului s-a terminat după doar 25 de minute de joc, la scorul de 1-0 pentru CFR. Pe scurt, Tudor a dictat degeaba un penalty după un luft al lui Mureşan lângă Adrian Cristea, Cadu a transformat, apoi i-a incitat pe fanii lui „U”, fapt pentru care Bornescu l-a pocnit şi la îmbrâncit pe căpitanul lui CFR, după ce şi Sougou scăpase în ultima clipă nealtoit de portarul gazdelor. Atât acesta, cât şi Cadu au fost eliminaţi de centralul Tudor, însă lucrurile au luat amploare pe drumul spre vestiare, unde portughezul a primit alte lovituri din partea unei persoane din staff-ul „şepcilor roşii”. Lucrurile au degenerat şi vestiarele s-au transformat într-un loc de bătaie între jucătorii celor două formaţii, moment în care Alexandru Tudor a decis să pună capăt partidei. În acest caz, centralul ar fi trebuit să reţină carnetele mai multor jucători de la ambele echipe, care ar trebui astfel să piardă meciul cu 3-0 la „masa verde”, însă se pare că raportul arbitrului este favorabil CFR-ului, care astfel ar intra deja în posesia tuturor punctelor. O decizie ar trebui să se ia mâine, la Comisia de Disciplină, o variantă fiind şi rejucarea partidei cu porţile închise, din minutul 26 şi de la scorul înregistrat atunci pe tabelă. Deşi supervizorului Alexandru Boc i-a spus că a suspendat meciul pentru că trebuia să elimine câte 5 jucători de la fiecare echipă, Alexandru Tudor nu a notat acest lucru în raport şi nu a mai oprit carnetele altor jucători. Centralul a scris în raport că meciul nu mai putea continua în condiţii de securitate după încăierările de pe teren şi din tunel.
Dragomir: „Tudor nu trebuia să oprească meciul”
Şeful LPF, Dumitru Dragomir, spune că partida nu trebuia oprit: „Meciul nu trebuia oprit. Numai dacă e vreo nenorocire, vreun incendiu, integritatea spectatorilor şi jucătorilor e pusă în pericol, doar atunci poţi să fluieri finalul. Poate că era mai bine dacă venea o brigadă de arbitri străini la această partidă”. Patronul lui CFR, Arpad Paszkany, a dezvăluit că imediat după ce Alexandru Tudor a oprit partida, observatorul de joc şi Alexandru Tudor au fost asediaţi cu telefoane de la Bucureşti. „S-au dat unele telefoane din partea Ligii asupra întocmirii raportului de joc, mai exact să se dea o anumită direcţie care să aibă acoperirea de a se hotărî înfrângere pentru ambele echipe. Eu aş prefera să începem meciul din minutul 27, dar nu ştiu dacă e posibil. În cazul în care se va decide ca ambele echipe să piardă cu 3-0 la «masa verde», ne vom căuta dreptatea la TAS”, a declarat Paszkany. LA final, Mircea Bornescu a explicat reacţia sa neverosimilă: „Nu am vrut să îl lovesc pe Sougou, am crezut că el vrea să dea în mine. Cadu s-a dus la galeria noastră şi a început să ne înjure fanii. adu m-a făcut ţigan român şi asta m-a făcut să iau foc. M-am dus acolo, mi-am pierdut cumpătul şi l-am împins. Nu l-am lovit, l-am împins, e drept puţin mai tare. I-am zis: «Bă, eşti nebun? Tu nu îţi dai seama ce poţi să faci» Camora a venit din spate şi m-a lovit cu piciorul, dar eu sunt bărbat, nu mă poate doborî un picior. În drum spre cabine, Cadu m-a ameninţat că o să mă bată vestiare. Păi, tu, mă, să vii să mă baţi la mine acasă? I-am spus că-l aştept la vestiare, dar n-a mai venit”. Ricardo Cadu a ajuns la spital, după loviturile primite de la mai multe persoane din anturajul “şepcilor roşii”, pe tunelul de acces.
Presa străină ne desfiinţează
Într-o zi în care Bucureştiul ar fi trebuit să fie centrul fotbalului european, partida de la Cluj, dintre “U” şi CFR, a stricat sărbătoarea românilor. Presa din Occident scrie în termeni duri despre incidentele de pe Cluj Arena. „O bătaie generală a dus la întreruperea unui derby crucial în Liga din România, lucru jenant pentru o ţară care se pregăteşte de finala Europa League. Liderul din România a deschis scorul după un penalty în prima repriză, dar reacţia necontrolată a lui Bornescu, portarul lui “U”, care l-a urmărit şi lovit pe Cadu a dus la suspendarea partidei. Fotbalul din România este presărat cu astfel de momente, cu declaraţii belicoase ale preşedinţilor de club, cu violenţe în tribune şi cu probleme financiare majore. În condiţiile în care Europa League ar fi reprezentat o oportunitate foarte bună de reabilitare, evenimentele de la Cluj sunt un adevărat duş rece”, notează agenţia Reuters. Şi nemţii de la Zeit. Păstrează acelaşi ton: „În ajunul finalei de Europa League, un meci a fost abandonat, aruncând o lumină proastă pe întreg fotbalul românesc”.