PDL cere demisia ministrului Educaţiei, pe care îl acuză de plagiat

0
304
Ioan Mang

PDL cere demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, a declarat ieri preşedintele PDL, Emil Boc. Acesta a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei, publicat în 2003 la Craiova, şi care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific, al unor autori japonezi”. „Domnul Mang a uitat să mai preia două sau trei grafice din acest articol, în rest, tot articolul este la fel. Şi din sursele bibliografice a omis trei autori. În rest, tot articolul e copiat în integralitate. E adevărat că a modificat titlul articolului. Aceasta este contribuţia originală a domnului ministru Mang. În rest, l-a copiat în integralitate”, a explicat Boc. În consecinţă, liderul PDL crede că „demisia este necesară şi evidentă. Este inadmisibil să ai în fruntea Ministerului Educaţiei un om care, din nefericire, a fost promovat pe bază de plagiat”.