Corpul de control al MAI sparge oul cu surprize ascuns în Prefectura Dolj

2
388

Prefectura Dolj se află, de ieri, în atenţia Corpului de Control al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. Scopul oficial al deplasării este, potrivit reprezentanţilor instituţiei Guvernului în teritoriu, acela de a verifica activitatea celor două servicii subordonate, Permise şi Paşapoarte – un control „obişnuit”, care se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni. Ceea ce nu au precizat cei de la Instituţia Prefectului de Dolj este dacă în tematica verificărilor derulate de Corpul de control al MAI intră şi activitatea şefului Serviciului Juridic, Eugen Marinescu, îndelung contestată, derobat de anumite prerogative, şi aflat în atenţia DNA – Serviciul Teritorial Craiova. De mai multă vreme. Fiindcă probleme deosebite, până în prezent, nu au fost semnalate, în presa locală, la Serviciile Permise şi Paşapoarte, ci chiar în activitatea de ansamblu a Instituţiei Prefectului, cu precădere la nivelul Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor de Fond Funciar. Chiar dacă tematica exactă a Corpului de Control nu a fost comunicată presei, ceea ce pare firesc, nu sunt excluse şi suprizele legate atât de activitatea lui Eugean Marinescu, oaia neagră a Prefecturii Dolj, cât şi a predecesorului actualului prefect, Nicolae Giugea, „promovat” la Secretariatul General al Guvernului.

 

2 COMENTARII

  1. Maestre , de ce nu semnezi chiar tu articolul ? Se vede stilul .
    De mult timp joci meciul asta si pana acum scorul este :
    oaia neagra – Mircea Cantar 1-0 .Pentru viitor , pronostic 1!

  2. Pe cat facem pariu ca (scuzati cacofonia) Corpul pleaca asa cum vine?Adica fara sa faca nici macar aluzie la “oaia neagra a prefecturii”.Nea Cantare, esti om destept, spune-ne de ce!Eu asa zice ca nu se pricep sa descalceasca itele, dumneata?

Comments are closed.