Negocierile de pace iniţiate de Donald Trump cu Rusia şi Ucraina sunt stagnate. Şi asta dintr-un motiv simplu: prea mulţi actori, începând cu cei europeni, dar şi belicii americani, tentaţi ca războiul să continue. Chiar dacă s-ar ajunge la o înţelegere, între Donald Trump şi Vladimir Putin, privind o încetare temporară a focului, aceasta nu ar pune capăt ostilităţilor cu adevărat şi imediat. Părerea susţinătorilor dialogului şi a păcii negociate nu contează. Kievul acuză Moscova şi invers. Pe câmpul de luptă, forţele ruse sunt mai aproape de victorie decât oricând, în primele săptămâni de război. Sub noua administraţie americană s-a tot sperat, zadarnic, că preşedintele american Donald Trump ar putea ajunge la o înţelegere negociată, menită să pună capăt ostilităţilor militare. Noul său ton părea să fie clar stabilit în timpul întâlnirii explozive din 28 februarie, cu preşedintele Zelenski, în prezenţa vicepreşedintelui Vance, care s-a încheiat cum bine se ştie. A urmat anunţul brusc cu sistarea de informaţii, supraveghere şi recunoaştere, până când Zelenski şi-a cerut scuze, amânând sine-die o schimbare bruscă sau o revizuire a poziţiei americane. Într-un noian de ştiri zilnice, în care manevrele diplomatice sunt greu de decriptat, precum şi poziţiile autoritare –determinate de personalitatea distinctă a lui Donald Trump- este greu de prevăzut ce va conta cu adevărat. Războiul din Ucraina va fi rezolvat militar, adică se va duce până la capăt, prin înfrângerea Ucrainei în est, şi controlul rusesc asupra unor vaste zone ale ţării, subordonarea restului teritoriului intereselor ruse. Donald Trump este un iscusit făcător de afaceri. Există mari diferenţe de abordare, insurmontabile, între ceea ce Federaţia rusă pretinde şi ceea ce Kievul este dispus să discute. Şi deja a devenit clar să însuşi Donald Trump nu poate concilia discrepanţele. Pe de altă parte, Moscova nu pare deloc dispusă să accepte o victorie parţială, doar de dragul negocierilor. Va recurge aşa cum ştie mai bine la o formă primară de putere. Sabia precede şi transcede stiloul. Negocierea va fi consecinţa realităţilor de pe câmpul de luptă. Când istoria acestui război va fi relatată retrospectiv, operaţiunea Kursk a Ucrainei –întinsă pe durata a 8 luni- va genera multe comentarii. După luni de progrese limitate ale Rusiei în Donbas, AFU a luat iniţiativa pe un front limitat ocupând acest oblast. La operaţiune au participat zeci de brigăzi mecanizate, de aviaţie şi infanterie maritimă, o parte semnificativă din principalele forţe active ale Ucrainei. Înfrângerea Ucrainei în regiunea Kursk, deşi forţele ucrainiene încă mai sunt prezente la graniţă, este comentată în presa de la Kiev care face o autopsie a operaţiunii Kursk. Kyiv Independent pune la îndoială scopul operaţiunii şi efectul pe termen lung, arătând cu degetul spre Antony Blinken pe antunci secretar de stat al SUA, care declara că poziţiile ucrainiene în oblastul Kursk ar putea conta în orice negociere prevăzută pentru acest an. Forţele ucrainiene stabiliseră o poziţie adecvată. Toate discuţiile privind motivul pentru care Ucraina a intrat în Kursk sunt acum materie primă pentru speculaţii ciudate. Dacă intenţia a fost sau nu păstrarea unei părţi a teritoriului rus ca monedă de schimb este de acum irelevantă. S-a forţat o redistribuire majoră a forţelor ruse din teritoriul critic Donbas, unde ruşii au continuat să acţioneze prăbuşind complet frontul şi împingând graniţa oblastului. După recucerirea Sudja, care are o poveste aparte, tot ce a urmat este crearea unei zone de securitate cerută de Putin, în jurul Kurskului. Acesta este termenul folosit de ruşi pentru a desemna continuarea ofensivei dincolo de graniţa ucrainiană. Au pătruns deja în regiunea Sumy, dar doresc Harkovul şi Cernihio, pentru aşa-zisa zonă tampon. Orice discuţie pe teritoriul diplomatic, despre o pace negociată, va trebui să înceapă prin a observa animozitatea care ghindează poziţia americană şi anume aceea că preşedintele Donald Trump are o viziune fundamental tranzacţională asupra lumii. Politica sa personală presupune propria dinamică interpersonală şi convingerea sa de negociator, capabil să manevreze oameni. Afacerea cu mineralele este convingătoare. Ruşii doresc o schimbare de regim la Kiev, instalarea unui guvern favorabil intereselor lor, controlul asupra teritoriilor anexate, relaxarea sancţiunilor şi o promisiune credibilă că trupe occidentale nu vor staţiona în Ucraina ca forţe de menţinere a păcii. Atâta timp cât Kievul continuă să primească sprijin din partea Occidentului şi AFU rămâne pe teren, chiar dacă este împins şi decimat de-a lungul liniilor de front, nu se va întâmpla nimic. Orice cale către o înţelegere negociată trece prin ruinele lăsate de guvernul Zelenski, şi pacea este exclusă pentru moment. Diplomatul îl serveşte pe războinic, iar Rusia recurge la cizmă şi cartuş.
