Crin Antonescu, candidatul coaliţiei electorale „România, Înainte”, la apropiatele alegeri prezidenţiale, prezent sâmbăta trecută la marele miting de susţinere a sa de la Craiova, a vizitat, însoţit de primarul Lia Olguţa Vasilescu, Muzeul de Artă şi Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”. Prilej oportun de dialog fertil pe teme de istorie şi nu numai, Crin etalând compacta sa erudiţie. Relaţia lui Crin Antonescu cu Craiova este însă mai veche. Şi dacă a considerat PSD Dolj „nava amiral” a social-democraţilor n-a făcut-o doar dintr-o curtoazie ieftină, ci din destule alte motive, unele chiar de ordin emoţional. La 19 iunie 2009, la Muzeul de Artă din Craiova, comitetul executiv al Academiei internaţionale „Mihai Eminescu”, prin prof. univ. dr. Ion Diaconescu, i-a acordat premiul „Omul politic al anului”, pentru prodigioasa sa activitate pe multiple planuri. Fiind degustător al artelor, un rafinat, ceea ce se simte în fiecare replică a sa, cu o expresivitate clasică a oratoriei, care îl face seducător, Crin Antonescu rămâne apropiat, paradoxal, tulcean fiind, de Craiova. La lansarea programului prezidenţial, intelectuali de marcă au îndemnat românii să-l voteze, fiindcă reprezintă o garanţie a stabilităţii şi a opţiunilor pro-occidentale ale României.