La data de 10 aprilie a.c., ora 10:50, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Băileşti. Din păcate, evenimentul s-a soldat cu decesul unei femei.
FOTO : arhivă
La fața locului s-au deplasat polițiștii , care au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Victoriei”, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a pătruns pe trotuar unde a accidentat trei femei, cu vârstele cuprinse între 57 și 75 de ani. “În urma evenimentului rutier, din nefericire, femeia de 75 de ani a decedat, celelalte două femei necesitând îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .