Retragere de produse “Ferrero” , lotul “Kinder”, de pe piaţă, conform ANSVSA

0
407

În data de 5 aprilie 2022, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a fost notificată de autoritățile din Belgia asupra deciziei companiei Ferrero de retragere și rechemare voluntară de piața europeană a unor loturi de produse Kinder, cu diferite gramaje. Pe 8 aprilie, ANSVSA a emis un comunicat în acest sens.

“Retragerea voluntară de pe piața internațională, inclusiv din România și rechemarea de la consumatori a mai multor loturi de produse Kinder, se face pe baza principiului precauției, produsele fiind suspicionate că ar putea avea legătură cu îmbolnăvirea mai multor persoane din statele membre. Până la acest moment, România nu este pe lista statelor membre în care au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri, care să poată fi corelate cu consumul acestor produse. Nu s-au primit informații oficiale și nici buletine de analiză care să indice prezența tulpinii de Salmonella suspicionată în tipurile de produse Kinder de pe piața din țara noastră. Imediat după primirea notificării, ANSVSA a dispus inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor din cadrul tuturor Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să verifice, cu prioritate, modul în care operatorii din domeniul alimentar implicați în depozitarea, distribuirea și comercializarea produselor vizate realizează retragerea de la comercializare și rechemarea acestora. Acțiunea este în desfășurare. În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, operatorii care au comercializat respectivele produse transmit Autorităţii anunţul privind rechemarea acestora cu detalii despre produse și recomandări pentru consumatori,  care se postează pe site-ul ANSVSA, la modulul „Siguranța Alimentelor și Sănătate Publică”, secțiunea „Rechemare/Retragere produse alimentare” :http://www.ansvsa.ro/informatii-pentru-public/produse-rechemateretrase/. ANSVSA este în permanent contact și coopereaza cu autoritățile europene pentru siguranța alimentelor în ceea ce privește investigația aflată în curs și monitorizează atent situația de pe piața din România”, se precizează în comunicatul ANSVSA. “Toxiinfecțiile alimentare cauzate de Salmonella genereaza tulburări gastro-intestinale (diaree, diaree uneori cu sânge, stare de vomă, crampe abdominale) cu debut brutal însoțit adesea de febră și dureri de cap care survin în general la 6 – 72 de ore de la consumul produselor contaminate. Persoanele infectate cu Salmonella dezvoltă simptome la 12 – 36 de ore după consum. Aceste simptome pot fi mai pronunțate la copii și tineri, la femeile însărcinate, persoanele imunodepresive și vârstnici.  Persoanele care au consumat produsele incriminate și care prezintă aceste simptome este recomandat să informeze medicul curant despre acest consum”, mai menţionează ANSVSA .