Craiova: Craiovenii au “Alergat Mielu'” în Parcul Romanescu

0
443

Craioveni de toate vârstele au răspuns, ieri, invitației lansate de Craiova Running Club și au ieșit în Parcul Nicolae Romanescu, de la ora 10.00, la … “Alergat Mielu'”. A devenit deja o tradiție la Craiova organizarea acestui eveniment, în a doua zi de Paște, care nu este altceva decât o alergare de grup relaxantă și ușoară pentru oricine dorește să se alăture sportivilor din cadrul clubului. Pe lângă beneficiile mișcării după masa îmbelșugată de sărbători, inițiativa este menită să promoveze alergarea, și în general sportul în aer liber. Fiind totuși sărbătoare, la finalul alergării s-au ciocnit ouă, s-a servit cozonac și pască și a fost lansată invitația pentru participarea și la alte evenimente de acest fel.