Derby-ul dintre Podari şi Filiaşi s-a încheiat la egalitate, iar Universitatea II a pierdut pe „Extensiv” cu Urban Titu
În decurs de 10 zile se dispută toate cele 3 derby-uri doljene din seria C3. Pe primul l-a câştigat acasă Podariul, 2-0 cu Universitatea II Craiova. În cea mai recentă etapă, duelul dintre Podari şi Filiaşi, pe terenul primeia, s-a terminat fără goluri. A mai rămas disputa dintre Filiaşi şi satelitul Craiovei, programată vineri, de la ora 17, pe stadionul „Oltenia”, adică fostul teren „Chimia”, de la fostul Combinat. Întâlnirea dintre Podari şi Filiaşi a fost fadă, lipsind nu doar golurile, ci şi fazele de poartă. Se pot menţiona totuşi câte două acţiuni periculoase de fiecare parte, Cârstea şi Preda de la gazde, respectiv Duriţă şi Bălan, din echipa oaspete. Cu foarte mulţi „ecşi” în ambele formule, inclusiv pe băncile tehnice, echipele s-au anihilat reciproc şi n-au oferit un joc prea spectaculos.
Pentru Podari, antrenorul Victor Naicu a folosit jucătorii: Mecea – Orban, Dina, Avram, Luică – Stancu (’80, Velica), Sârmon – Preda, Cârstea, Raicea (’89, Căle) – Geanimu (’80, G. Neacşu)
La oaspeţi, Florin Şoavă i-a trimis pe teren pe: Mogoşanu – Borhot, Calu, Lupu, Neacşu – Bogdanovici – Borneci, Papa, Duriţă (’84, Fruntelată) Cruşoveanu – Bălan (’90+1, Pârvuică). Antrenor: Florin Şoavă.
Satelitul Craiovei, învins pe teren propriu
După un debut de an promiţător, cu 3 succese şi 2 remize, pentru echipa satelit a Universităţii Craiova au urmat două înfrângeri, în faţa unor echipe mai slab clasate. Eşecul de la Podari, din runda intermediară, a fost urmat de unul surprinzător, pe „Extensiv”, contra fostei lanternei roşii, Urban Titu, scor 0-1. Unicul gol a venit după un sfert de oră de joc, fiind înscris de Stăncilă. În primul „11”, Cornel Papură a avut şi 3 jucători care făcuseră deplasarea la Ovidiu cu prima echipă, ei fiind înlocuiţi la pauză. Echipa care a pierdut cu ultima clasată a fost: Vlad – Vlădoiu, Hreniuc, Hodea, Borţa – Enache, Manea (76 Trocan), Bârzan (46 Ţoiu) – Burlacu (46 Gunie), Al. Popescu, R. Petre (46 Buzan).