Tradiţia încondeierii ouălor, reînviată prin demonstraţii la Casa Băniei

0
361

O artă care mai supraviețuiește doar în câteva centre în țară

Aproximativ 15 meşteri încondeietori din Ciocăneşti, județul Suceava, din Braşov și Olt (localitățile Călui și Balş), cu toții purtând frumoase costume populare, și-au etalat, ieri, măiestria în fața privitorilor. Ba chiar i-au invitat pe aceștia să mânuiască, după propria pricepere, condeiul, explicându-le complicatul procedeu prin care ouăle sunt golite de conținut, apoi „desenate” cu ceară – o mulțime de forme și simboluri născându-se pe suprafața lor, și, în fine, îmbrăcate în culori vii, contrastante.

«Este spectaculos pentru craioveni acest meșteșug, care începe să fie pe cale de dispariție. Pentru mulți care vin aici e, practic, o noutate. Deoarece nu în toate localitățile din România se mai practică, supraviețuiesc doar câteva centre, cum este Călui în Oltenia sau localitatea Ciocănești în județul Suceava. Sunt mulți vizitatori care nu au cunoștințe foarte multe despre încondeiat, în afara celor văzute la televizor. De aceea am considerat că ar fi bine să popularizăm orice meșteșug care nu se mai practică așa mult în România. E bine să nu ajungem în situația în care, după câțiva ani, să le vedem doar în interiorul muzeului…», spune Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei.

„Încondeietorii invitați n-au transformat meșteșugul în comerț”

Și Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie a instituției – cunoscută craiovenilor mai cu seamă sub denumirea Casa Băniei – este de părere că arta și tradiția încondeierii ouălor sunt fascinante pentru craioveni. „Cei care se bucură în primul rând sunt copiii. Pentru adulți e un meșteșug cu nostalgie. Îmi amintesc, când eram copil și o vedeam pe mama că încondeiază ouăle, că mă duceam și eu la vatră și… le mâzgăleam, evident!”, a povestit acesta. Cornel Bălosu a subliniat că cei 15 meșteri sunt încondeietori care respectă motivele originale: „Am văzut la ei, zeci, poate sute de simboluri – avimorfe, zoomorfe, geometrice, unele combinate, foarte complexe. N-au trecut la comercializare, adică n-au transformat meșteșugul în comerț”.

Șeful Casei Băniei spune că tradiția se mai păstrează astăzi și în localități din județul Dolj, deși foarte puține. „La noi se încondeiază și cu condeiul, și cu bețigașul, dar și prin folosirea unor vegetale aplicate direct pe coaja oului. Până la urmă important e că simbolul rezistă, că el rămâne în memoria noastră afectivă. Deși sigur că apar și kitsch-uri…”, a adăugat acesta.

Muzeul Olteniei, o „Școală altfel” pentru elevi

Cei care s-au bucurat cel mai mult de demonstrațiile meșterilor au fost copiii. De altfel, aflați în perioada în care se desfășoară programul educațional „Școala altfel”, aceștia au luat „cu asalt” toate cele trei secții ale Muzeului Olteniei – de Etnografie, de Științele Naturii și de Istorie-Arheologie.

«Anul acesta este și o întâmplare fericită – Săptămâna Floriilor, în care se practică acest meșteșug al încondeierii ouălor, se suprapune cu programul „Școala altfel”, iar afluxul de vizitatori, în special copii, este foarte mare. Un bun prilej pentru elevii din Craiova și din județul Dolj de a vedea acest meșteșug, de a lua parte la demonstrații și de a învăța practic să încondeieze», a mai spus managerul Florin Ridiche, precizând că elevii, dar nu numai, sunt așteptați și astăzi la Casa Băniei. Speranța organizatorilor și a meșterilor este doar să aibă parte de vreme frumoasă…

Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei:

«E o demonstrație la care participă centre importante din țară. Sigur, nu sunt foarte multe, pentru că este greu de organizat un asemenea Târg. Avem însă meșteri din Bucovina – de la Ciocănești, un centru excepțional, o comună care și ea organizează, la rândul ei, un astfel de Târg. O surpriză pentru noi sunt două fete din Brașov, care încondeiază cu o estetică și o acuratețe aparte. Apoi cei de la Călui, foarte cunoscuți altminteri, care au preluat meșteșugul de la Tudor Diaconeasa, trecut în lumea drepților în urmă cu câțiva ani, și care respectă tradiția aproape întrutotul. O surpriză deosebită pentru mine este doamna Daniela Voicu din Balș, care este foarte talentată».