Elevii craioveni, implicaţi în proiectul „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”

0
365


În cadrul Programului şcolar „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj în parteneriat cu FUNDAŢIA COLLEGIUM XXI desfăşoară Proiectul „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional” în cadrul a trei unităţi de învătământ din Craiova – Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu”, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” şi Liceul de Artă „Marin Sorescu”.

          Activităţile se adresează elevilor din clasele gimnaziale şi au drept obiectiv informarea cu privire la tezaurul cultural naţional în sensul cunoaşterii, protejarea valorilor acestuia şi importanţa cooperării dintre membrii societăţii civile şi autorităţi în vederea diminuării fenomenului infracţional în acest domeniu. Deasemenea, poliţiştii de la Compartimentul de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii şi cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale vor prezenta cazuri concrete instrumentate de Poliţia Română în domeniul combaterii faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural naţional, precum şi prezentarea de bunuri care fac parte din tezaurul cultural naţional.

          Întâlnirile dintre ofiţerii de poliţie şi elevi au început marţi, 8 aprilie a.c., şi se încheie astăzi. De asemenea, cea de-a doua etapă a proiectului se desfăşoară vineri la sediul Muzeului Olteniei.