Tichetul valoric de 1.500 de euro care va fi acordat pentru casarea unui autoturism vechi în cadrul programului „Rabla” va fi transmisibil, dar reducerea de preţ la achiziţionarea unei maşini noi va fi contravaloarea unui singur tichet, a anunţat ieri ministrul Mediului, Rovana Plumb. Prezentă la deschiderea Târgului Romenvirotec de la Romexpo, ministrul Rovana Plumb a spus că actul normativ privind programul „Rabla” pe 2013 va fi lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului în 15 aprilie. După lansarea în dezbatere publică va mai trece o săpătămână, în care se aşteaptă observaţiile şi propunerile celor interesaţi, înainte ca programul să poată începe. Modul în care se va desfăşura programul va fi stipulat într-un ghid de finanţare, aprobat prin ordin de ministru, astfel că nu va fi necesară adoptarea de către Guvern. Până în acest moment, este sigur că valoarea voucher-ului va fi de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei, a precizat ministrul Rovana Plumb. Pentru casarea unei maşini va fi acordat un voucher, care va putea fi folosit pentru achiziţionarea unui automobil nou sau va putea fi vândut de către proprietar. „Cu siguranţă va fi posibilă înstrăinarea tichetului, pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu au posibilitatea să îşi cumpere un autoturism numai în baza tichetului”, a spus Rovana Plumb. Ministrul a adăugat însă că nu va mai exista posibilitatea obţinerii unei reduceri mai mari la achiziţionarea unui nou autoturism, prin prezentarea a până la trei tichete valorice de către cumpărător. Întrebată care va fi bugetul alocat programului anul acesta, ministrul a spus că acesta este în evaluare, precizând totuşi că va fi „aproximativ egal, dar nu mai mare” faţă de cel de anul trecut. Anul trecut, Guvernul a alocat pentru derularea programului „Rabla” 171 milioane lei, din care s-au cheltuit 153,888 milioane lei.